Duminica 22 Decembrie

O nouă tranșă cu peste 355.000 de doze de vaccin Moderna sosește vineri în România


O nouă tranşă de vaccin de la compania Moderna – constând în 355.200 doze – soseşte, vineri, în Bucureşti, pe cale terestră, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Depozitul Companiei Naţionale „Unifarm” SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, afirmă sursa citată.

Până în prezent, 2.827.200 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 803.157 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.


Comentarii Facebook