Miercuri 11 Decembrie

O nutriționistă cunoscută spulberă un mit uriaș legat de cartofii congelați. Din ce sunt făcuți, de fapt: ,,Multă lume se ferește"


Cunoscuta nutriționistă Mihaela Bilic a vorbit despre miturile legate de cartofi.Medicul a explicat că, dinn cauza curelor de slăbire cartofii au fost puși la colț pe nedrept.

„Cartofii ar trebui să nu mai fie puși la colț. Cred că atunci când au apărut curele de slăbire, erau la limita dintre legumă și produs cu amidon. Negăsindu-și locul foarte bine, au fost puși la colț. Pentru că au amidon. Trebuie să știm că acel amidon înseamnă o glucoză cu absorbție lentă pe care organismul nostru o cheltuiește în mișcare. Toate celulele funcționează cu această glucoză. Depinde de cantitate.

La cartof avem o mulțime de variante care îi schimbă complet conținutul caloric. Cartoful proaspăt crud are apă, amidon, foarte puțin potasiu, puține minerale și vitamina C”, a explicat medicul nutriționist la „Doctor de bine”.

Mai mult, Mihaela Bilic a spulberat și un zvon legat de cartofii prăjiți congelați. Medicul susține că teoria că aceștia sunt făcuți dintr-o pastă este complet falsă.

„Nu e nicio problemă dacă iei cartofi congelați. Multă lume se ferește de legumele congelate și de cartofi. Nu înseamnă că acolo este o pastă care a fost apoi reformatată. Sunt cartofi care au fost curățați, au fost congelați, iar așa o parte din amidon se cristalizează.

Și în marile restaurante cartoful mai întâi se prăjește un pic, se congelează și apoi, la a doua prăjire, el va absorbi mai puțin ulei și va deveni crocant. Cartofii congelați sunt și stropiți cu un pic de ulei și, dacă îi bagi la cuptor, de exemplu, nu mai trebuie să pui nimic peste ei”, a explicat nutriționistul.


Comentarii Facebook