Miercuri 18 Decembrie

Preoţii vor putea intra la ATI, alături de apaținătorii pacienților cu Covid


Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că preoții și familia vor putea intra pacienții infectați cu Covid-19, care se află la ATI.

Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine va fi semnat. Va conţine toate modificările cerute de reprezentanţii cultelor, va conține modificări pe care MS le consideră necesare, vorbim de măsuri de protecţie. Vorbim de un ordin din aprilie 2020, deci e vorba de un ordin de mai bine de un an de zile. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului”, a declarat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății a precizat că noul ordin prevede accesul preotului sau al pastrorului în spitale pentru pacienții care au nevoie. La fel se va întâmpla și cu aparținatorii bolnavilor.

Avem în vedere şi pentru aparţinători lucrul acesta, cu respectarea unor reguli. Pentru cei care vor să-și ia adio de la cei dragi, acest lucru trebuie să fie posibil în condiții de sigurantă”, a mai declarat Voiculescu

Trupurile persoanelor decedate din cauza Covid vor fi înmormântate în sicrie sigilate, ca și până acum. 

Comentarii Facebook