Duminica 22 Decembrie

Prezentatoarea Antena 3, Maria Coman, infectată cu Covid după ce s-a vaccinat cu ambele doze


Maria Coman, prezentatoare la Antena 3, a fost diagnosticată cu COVID, la șase luni de la vaccinarea cu ambele doze de Pfizer, la începutul lunii februarie.

Am ratat liniștită, ca mulți alții, primele trei valuri de pandemie, dar nu avea cum să fie atât de simplu, încât să îl ratez și pe al patrulea. Îmi fac test rapid, iese negativ. Dar zic să mă duc totuși a doua zi la PCR, care, evident, cum credeți, iese pozitiv. Așa că acum, în loc să mă duc la manichiură pentru plecatul la Paris, mă gândesc cum îmi scot eu oja semi singură. Aveți grijă, valul patru e deja aici. Eu sper să îmi recapăt mirosul și să fie doar asta și să-mi cresc numărul de anticorpi. Acum sunt ok, în afară de miros, deocamdată nu am altceva. Sunt ușor enervată, ce să zic, de situație, dar asta e. Și, aveti grijă, că suntem pe val mai repede decât ne așteptam!”, a scris prezentatoarea tv,  pe Facebook. 

Jurnalista a povestit, marți, la emisiunea ”Sinteza Zilei,” cum anume a debutat boala și cu ce simptome se confruntă în prezent. ”Mi-a curs nasul un pic săptămâna trecută, dar am zis că era de la aerul condiționat pentru că mi se întâmplă în fiecare vară și asta e. Duminică seara, mi-am dat seama că nu mai am miros deloc și mi-am dat seama, de exemplu, că nici crema cu care mă dau nu mai miroase. Și am zis să îmi fac un test înainte să merg la serviciu. Știu că ne putem pierde mirosul de la multe lucruri, dar în perioada asta e bine să ne gândim că ar fi Covid. Eram aproape convinsă de faptul că am virusul.

Nu am luat virusul din vacanță pentru că am fost într-o zonă izolată și m-am întors acum două săptămâni. Aici în București nu mai cunosc pe nimeni în acest moment care să mai aibă COVID. Nu am mai avut niciun simptom în afară de pierderea mirosului. Testul meu nu are secvențiere, deci nu știu dacă am tulpina DELTA. Nimeni din familia mea nu a luat virusul. Nu mi-am verificat anticorpii după vaccinare. Cred în continuare în vaccin și în faptul că fac o formă ușoară de boală fiind vaccinată. Nu ajungem la spital dacă facem boala și cred că asta este cel mai important”, a povestit Maria Coman, la Antena3.

Televiziunea a testat toți angajații, dar nu au mai fost pozitivi.

Comentarii Facebook