Rafila, despre personalul medical din România: Comportamentul uman lipseşte de multe ori în spitale. Tratăm uneori pacienţii distant
Ministrul sănătății a afirmat joi, 25 august, că de foarte multe ori pacienții nu sunt tratați corespunzător, ci sunt văzuți inferiori de către personalul medical, tratați cu indiferență, iar pentru a îmbunătății sistemul de sănătate din România „trebuie să lucrăm mult în educarea oamenilor, a personalului medical”.
Alexandru Rafila a spus joi, într-o conferință de presă susținută la Iași, că, de cele mai multe ori, comportamentul uman în spitalele din România lipsește cu desăvârșire și că din acest motiv încrederea românilor în sistemul medical este afectată.
„Pacienții au nevoie de foarte multă atenţie, de foarte multă empatie, multă grijă”
„Comportamentul uman lipseşte de foarte multe ori şi încrederea în sistemul public, în general, şi sistemul de sănătate, în particular, este afectată datorită faptului că ne tratăm de multe ori pacienţii într-un mod distant, când ei au nevoie de foarte multă atenţie, de foarte multă empatie, foarte multă grijă. Dacă vrem să îmbunătăţim sistemul de sănătate din România trebuie să lucrăm mult în educarea oamenilor, a personalului medical şi să politizăm mai puţin lucrurile”, a declarat Rafila la inaugurarea unui laborator de Radiochirurgie Stereotactică din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu spitalul de Neurochirurgie din Iaşi pe care l-a vizitat în cursul zilei de joi, care a fost modernizat în perioadele în care Consiliul Judeţean Iaşi a fost condus succesiv de PSD şi PNL.
„Este un spital în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi. A fost începută modernizarea în timpul unei administraţii, continuată de cealaltă administraţie. Este un exemplu de continuitate. Cred că nu trebuie să fie dedicat unui scop politic, ci oamenilor din acest judeţ. Dacă vom aborda în felul acesta lucrurile, oamenii care au sau nu au opţiuni politice, au nevoie de servicii medicale, iar datoria noastră este să îi servim indiferent din partea cărui partid politic suntem”, a mai declarat ministurl Sănătății.
0 Comentarii