Rafila şi Cercel, criticaţi dur după respingerea certificatului verde obligatoriu: „Au crucificat poporul ăsta! Valul 4 a ajuns nestânjenit la vârf“
Specialişti în boli infecţioase au taxat dur votul contra certificatului verde obligatoriu la locul de muncă al senatorilor şi în mod special al profesorilor Adrian Streinu-Cercel şi Alexandru Rafila. În Camera Deputaţilor, proiectul cerut cu disperare de medici va fi discutat cel mai devreme luni.
Proiectul de lege privind obligativitatea Certificatului verde la locul de muncă, respins miercuri de Senat, va ajunge oficial la Camera Deputaţilor doar luni, când Biroul Permanent va lua act de iniţiativă şi o va trimite la comisiile de specialitate. Deputaţii trebuie să reînceapă negocierile pe amendamentele controversate şi să le treacă de Comisia de sănătate şi Comisia juridică. Şi în cazul în care deputaţii urgentează dezbaterile din comisii şi votul din plen, după adoptarea proiectului acesta trebuie să fie depus la Secretariatul Camerei Deputaţilor timp de două zile, pentru a putea fi atacat la CCR. Scenariul optimist pentru adepţii Certificatului verde este că legea ar ajunge pe masa lui Iohannis, pentru promulgare, pe 8 noiembrie. În cazul atacării la CCR, ceea ce PSD a promis că va face, legea privind Certificatul verde va rămâne în aer timp de mai multe săptămâni.
Probleme privind Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă sunt şi în cazul asigurării majorităţii parlamentare. În prezent, deputaţii liberali, aleşii USR şi cei ai UDMR au doar 163 de voturi, iar minimul pentru trecerea proiectului de lege este 166 de voturi. Aşadar, fosta Coaliţie are nevoie ca de aer de voturile a cel puţin trei voturi din cele ale Grupului minorităţilor naţionale, iar această condiţie este valabilă doar în cazul în care disciplina din PNL, USR şi UDMR este ca la carte în ceea ce priveşte votul pentru adoptarea iniţiativei.
„Măcar în Parlament să fie voci responsabile“
Luările de poziţie continuă după respingerea în plenul Senatului a propunerii legislative prin care certificatul verde de COVID devenea obligatoriu pentru angajaţii din anumite instituţii. Prof.dr. Cristian Apetrei, specialist în boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, SUA, s-a arătat dezamăgit că profesorii Adrian Streinu-Cercel şi Alexandru Rafila, membri PSD, cunoscuţi specialişti în boli infecţioase, au votat împotriva proiectului.
„M-am exprimat în mod repetat luând apărarea profesorului Streinu-Cercel bazat pe interacţiunile pe care le-am avut cu dumnealui de-a lungul timpului, care m-au făcut întotdeauna să-l consider un veritabil profesionist. M-am bucurat că la ultimele alegeri atât dumnealui, cât şi profesorul Rafila au intrat în Parlament. Raţionamentul meu a fost ca măcar în Parlament trebuie să fie nişte voci responsabile şi profesionale. Am tot aşteptat să aud în mod repetat mesajele celor doi şi am sperat că aceste mesaje vor fi eficiente. Poate că ar fi şi putut fi. Dacă ar fi fost. Din păcate, din Parlament s-a auzit mult mai consistent, strident şi eficient Şoşoacă. Din partea specialiştilor, singurul răspuns a fost o tăcere de AUR”, notează Cristian Apetrei pe pagina sa de Facebook.
„Aş dori să fac un apel ferm şi hotărât la profesorul Rafila să-şi pună în mişcare întreaga energie spre a evita o situaţie similară în Camera Deputaţilor. Parlamentul ar trebui să fie principala instituţie care serveşte ţara necondiţionat. Ţara se prăbuşeşte sub ochii noştri. Campania de vaccinare este o proptea esenţială şi ar fi păcat ca din motive politicianiste să-i tragem şi noi preşul de sub picioare”, mai spune Apetrei.
Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel, a declarat în trecut că proiectul este greşit din punct de vedere conceptual şi ştiinţific.
„60% din populaţie a trecut prin boală asimptomatic şi nu are acces la certificat”, a argumentat Cercel, subliniind că acest lucru constituie o discriminare. Cercel a mai spus că ceea ce trebuia făcut şi explicitat era să se vadă incidenţa în populaţie a trecerii prin boală.
Jurma deplânge situația actuală a României
La rândul lui, cercetătorul Octavian Jurma deplânge situaţia în care am ajuns.
„Au săvârşit-o! Au crucificat poporul ăsta! Valul 4 a ajuns nestânjenit la vârf săptămâna trecută şi măsurile luate săptămâna asta par acum doar un exerciţiu de cosmetică menit să ascundă această atrocitate inimaginabilă într-o ţară care se pretinde creştină. România a depăşit recordul mondial absolut (de la începutul pandemiei şi până azi) de moarte săptămânală de COVID-19 la un milion de locuitori”, notează dr. Jurma.
Acesta mai spune că valul de decese va continua să crească pentru cel puţin încă o săptămână, chiar dacă valul de cazuri a început să scadă:
„Niciun alt stat nu şi-a lăsat nepăsător poporul să moară într-o asemenea măsură de COVID-19 fără să facă nimic să împiedice catastrofa. Niciun alt stat nu şi-a învinuit poporul pentru că a căzut în prăpastia în care l-a îndemnat să intre.
Această atitudine monstruoasă faţă de viaţa semenilor nu poate rămâne şi de data aceasta trecută cu vederea pentru că se va repeta, aşa cum se repetă deja de 3 valuri tocmai din convingerea că pot scăpa cu vorba pe moarte călcând”.
11 Comentarii
„Chiar și atunci când statisticile indică un nivel de mortalitate extrem de scăzut la copii și adulții tineri (între 0,002% la 10 ani și 0.01% la 25 de ani), tinerii și persoanele cu o stare de sănătate bună continuă să fie terorizați de o frică irațională atunci când vine vorba despre coronavirus.
„În loc să înfrunte realitatea, persoana psihotică… Citeste mai departe
Cristian Apetre si Jurma doua portavoci ale Sistemului 1 Ei prin cifrele si statisticile lor inventate trebuie sa intretina Teroarea Psihica asupra Po****tiei!
Doza a 4-a v-ati facut-o javrelor propagandistice?
Vacinul nu este obligatoriu! E doar cu FORTA!
Cine la platit si pe asta pentru propanganda nazista?! Pai mai desteptilor nu va mai opriyi, cum sa curmi dreptul la munca ca il omori pe om cu masura asta. Vedeti-va de treaba voastra, tratatii pe cei ce vor sa fie tratati si la restul nu le impuneti cu forta un act medical.
aici vedem un alt exemplu de articol propagandist. scopu la certificatu verde ii control a cetateanului nu a pandemiei. daca ne gandim cum functioneaza am vedea clar ca nu face nimic sa ne apere de boala ba chiar din potriva.
Am trait s-o vedem si pe asta, Rafila si Cercel responsabili pentru valul 4 !! Imbecilitatea unora nu cunoaste limite !!
Specialisti de 2 lei sunt cei care il critica pe Cercel!
@I am Voodoo: Asa-i... Cercel, marele spagar al Romaniei, care habar nu are ce vorbeste si atunci cand a aparut covid-19 a spus ca in cateva luni va fi gata. El e cel mai competent om de pe fata planetei. La fel cum Olivia Steer e cea mai cunoscuta si apreciata epidemioloaga si Guta cel mai apreciat interpret de muzica clasica.
Ok ok dar aici nu este vorba de spaga ci de competenta! Cercel ii pe nivelul 2 aia sunt pe nivelul 8,9,10 deci .
@Sorin: s-a scapat, nu aflase ce trebuia sa spuna, nu intrase in hora