Duminica 22 Decembrie

Relatare SAVUROASĂ de la centrul de vaccinare Drive Through Cluj. Bărbații se tem de ac! Noroc că nu trebuie să nască...


Florin Moroșanu, membru al echipei de vaccinare Drive Through Cluj, revine cu o nouă relatare savuroasă, din experiențele avute în ultima lună și 20 de zile. 

Concluzia este că bărbații se tem de ac. Din 10 persoane vaccinate care au reacții de frică, 8 sunt bărbați și numai două sunt femei. 

A mai trecut o săptămână bună la Drive Through Cluj, ne apropiem de 30.000 de vaccinuri administrate într-o lună și 20 de zile. Față de prima etapă când grija noastră cea mare era să vaccinăm repede și în siguranță pentru a evita cozile, acum grijile noastre sunt puțin altele. Explic. În prima lună, pentru majoritatea pacienților, vaccinarea era determinată de convingere și exista o doză mare de determinare. Începând cu luna iunie, acestei categorii i se mai adaugă un profil distinct, omul care se teme de ac sau cel puțin așa crede.

Teama de ac este mai des întâlnită la bărbați, decât la femei. Aproximativ din 10 persoane care dezvoltă reacții înainte de vaccinare, 8 sunt bărbați și 2 sunt femei. Transpirație, leșin, agitație, anxietate, albirea feței sunt manifestări ale unei frici care există doar în mintea noastră.

Detaliul acesta asta mă face să mă gandesc cum ar rezista bărbații dacă ei ar trebui să nască în locul femeilor…Cred ca am leșina preventiv înainte de naștere cu vreo cateva zile și am aștepta minunea în stare de inconștiență.

Bun, revin la vaccin. Am avut 2 situații în care 2 pacienți au venit să vadă acul, dacă e mare, dacă e gros, câți cm intra în braț, ba chiar cineva a venit cu acul de acasă. A căutat el în farmacie cel mai mic ac și l-a adus să-l folosim. Evident că l-a dus înapoi acasă, era un ac care nu permitea vaccinarea pentru că era prea scurt și s-a vaccinat cu acul din centrul nostru. Dar ideea în sine, de a căuta un ac cât mai mic prin farmacii mie mi-a dat senzația că acea persoana chiar a vrut să se vaccineze iar teama de ac l-a făcut să stea și să aștepte o vreme,  până și-a făcut curaj.

Pentru toate aceste situații de fobie de ace există Lucian. Lucian este psiholog clinician, este coleg cu noi la Drive și am ajuns să-l apreciez tare în cele 2 luni de când îl cunosc. E ca un frate mai mare, înțelept și calm. OK, calmul e în fișa postului unui psiholog dar mai are o calitate, empatia. Vede el omul stresat în mașină, citește pe fața pacientului că nu este în cea mai confortabilă stare și merge la el sau la ea și reușește să distragă atenția, astfel încât vaccinarea devine o experiență banală.

În etapa în care suntem acum, cu gândul la vacanță și la relaxare, vaccinarea devine un subiect periferic. Pentru cei care au teamă de ac totul e o chestiune de pragmatism. Ești ceea ce faci și nu ceea ce spui că vrei să faci -“ Lumea din interior” - Carl Gustav Jung”, a relatat Moroșanu.

Comentarii Facebook