Duminica 22 Decembrie

Reţete de drob de Paşte! 10 rețete de drob

 

Drobul de miel este un preparat care se găsește pe masa românilor de Paște. 

 

1. Drobul de miel, reţeta clasică, nelipsită în meniul de Paşte

 

Ingrediente necesare: organe de la un miel, căpăţâna de miel, ceapa verde 2 legături, usturoi verde 2 legături, mărar verde 2 legături, sare iodată, piper proaspăt măcinat, ouă 3 bucăţi, ouă fierte 5-6 bucăţi, prapure.

 

2. Drob de miel şi pasăre

 

MOD DE PREPARARE

 

Organele se fierb în apa cu un praf de sare. Căpăţâna de miel se fierbe separat. După ce au fiert organele şi carnea, se toacă mărunt. Ceapa, usturoiul şi mărarul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt, apoi se adaugă la compoziţia de carne. Se asezonează de sare, piper, se adaugă ouale crude şi se amesteca bine până se omogenizeaza compozitia. Într-o forma rotunda se asează prapurele, se pune jumătate din compoziţie, se aşează după dorinţă ouale fierte, se adaugă restul de compoziţie şi se acoperă cu prapurele. Se pune la cuptorul preîncins, la copt cca. 30 de minute, la foc moderat, până ce trece testul cu scobitoarea.

 

INGREDIENTE PENTRU UN DROB:

 

Organele de la 1 miel (ficatul, splina, rinichii, inima, plămânii), 500 g ficat de pui, 1 lob piept de pui,

1 legătură de ceapă verde, 2 legături de usturoi verde, 1 legătură de pătrunjel, 1 legătură de mărar, 1 legătură

de ştevie, 1 legătură de lobodă, 3 ouă crude, 2 linguri de ulei, puţin prapur de porc – partea subţire, 2 linguri

de făină, 1 lingură de unt, pesmet, sare şi piper, 3 ouă fierte tari.

 

Mod de preparare:

 

Spălaţi bine organele interne şi lăsaţi-le 15 minute în apă cu oţet (trei părţi apă şi o parte oţet) cât să le acopere, pentru a scoate mirosul pregnant de miel. Fierbeţi organele de miel, ficatul şi pieptul de pui, timp de 30 de minute, apoi le răciţi şi le tăiaţi cuburi.

Între timp, pregătiţi verdeaţa, tăindu-pe toate, nu foarte mărunt! Peste toate acestea adăugaţi carnea şi organele, ouăle crude, făină, sare şi piper după gust şi amestecaţi.

Pregătiţi forma: ungeti tava cu unt şi presăraţi pesmet. În mod tradiţional drobul de miel se coace în prapur de miel.

 

În acest caz, folosiţi prapurul de porc, spălat bine. Astfel pregătit, îl puneţi în tavă, lăsând marginile în afară. Adăugaţi o parte din compoziţia de drob de miel, ouăle fierte tari, întregi sau jumătăţi, apoi acoperiţi cu restul de compoziţie şi prapurul. Introduceţi tava în cuptor până când drobul de miel prinde o crustă aurie (aproximativ 40 de minute).

 

3. Drob cu legume şi soia

Ingrediente:

 

2 morcovi mari, 3 cepe mijlocii, 1 păstârnac fiert (tăiat cuburi), 2 dovlecei, 1 ardei gras roşu, 1/2 ardei gras

galben, 100 g mazăre congelată, 100 g fasole verde congelată, 1 pungă mică de soia (texturată sau granule),

2 legături de mărar, 2 legături de pătrunjel, câte 1 legătură de lobodă, leurdă, ştevie, 10 ouă de prepeliţă

fierte (tari), sare, piper, ulei de măsline.

 

Mod de preparare:

 

Puneţi granulele de soia într-un vas cu apă caldă şi un praf de sare, până se înmoaie. Radeti morcovul pe partea mare a răzătoarei, tăiaţi ceapa mărunt, ardeiul gras în cubuleţe, iar dovleceii în cuburi moderate că mărime. Tăiaţi verdeaţa, nu foarte mărunt. Trageţi ceapa, ardeiul gras şi morcovul la tigaie, timp de 5 minute, în 2 linguri de ulei. Când au început să se pătrundă, adăugaţi dovlecelul, fără să îl căliţi.

 

Daţi deoparte amestecul şi lăsaţi-l la răcit. După ce s-a răcit, omogenizaţi cu soia, mazărea, păstârnacul pregătit în prealabil, fasolea şi verdeaţa. Tapetaţi forma dorită folosind hârtie de copt, turnaţi amestecul obţinut în care încorporaţi ouăle de prepeliţă fierte, ungeţi la suprafaţă cu un ou bătut şi introduceţi tava în cuptorul încălzit în prealabil la 170°C . Când este rumen-auriu, este gata. O salată de baby spanac cu căpşuni şi dressing de lime este ideală pentru a însoţi acest drob delicios.

Dacă preferi poţi să adaugi în această compoziţie şi câteva bucăţi de organe de miel fierte pentru a obţine un preparat mai uşor, dar potrivit pentru sărbătorile pascale.

 

4. Drob din legume

Ingrediente:

 

800 g ciuperci, 200 g caşcaval, 1 legătură de ceapă verde, 1 legătură de usturoi verde, 1 legătură de mărar, 1 legătură de pătrunjel, 1 legătură generoasă de lobodă, 1 legătură de leurdă, 1 morcov fiert, 1 păstârnac fiert,

1 cartof fiert, 3 ouă, 2 linguri de făină, 3 ouă fierte tari, sare, piper.

 

Mod de preparare:

 

Sotaţi ciupercile tăiate felii în ulei cu ceapa tăiată mărunt până sunt pătrunse.

Adăugaţi verdeţurile tăiate nu foarte mărunt, cuburile de rădăcinoase şi cartof, împreună cu caşcavalul dat pe răzătoarea mare şi le omogenizaţi cu celelalte ingrediente.

 

Aşezaţi o parte din compoziţie în tavă, apoi aşezaţi pe lungime, în mijloc, ouăle fierte.

 

Turnaţi deasupra restul de compoziţie.

 

Rumeniţi în cuptorul preîncălzit până capătă o culoare frumoasă, rumen-aurie. Aveţi grijă la coacere! Drobul nu trebuie să se usuce, consistenţa trebuie să fie uşor umedă.

Lăsaţi să se răcească, apoi tăiaţi felii.

 

Dacă preferi poţi să adaugi în această compoziţie şi câteva bucăţi de organe de miel fierte pentru a obţine un preparat mai uşor, dar potrivit pentru sărbătorile pascale.

 

5. Drob de miel în foietaj

Ingrediente:

 

1 pachet de aluat de foietaj, organele de la 1 miel, 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 gogoşar murat, 2 ouă fierte, 4 ouă crude, 2 legături de ceapă verde, pătrunjel verde, mărar, lobodă, untişor, sare, piper.

 

Mod de preparare:

 

Puneţi organele de miel la fiert, alături de rădăcinoase şi adăugaţi în apa rece puţină sare şi câteva boabe de piper. Ţineţi-le pe foc timp de 30 de minute din momentul fierberii. Între timp, puneţi la fiert două ouă. După ce au fiert măruntaiele, le lăsaţi la răcit, apoi le tăiaţi cuburi, nu foarte mărunt. Tăiaţi legumele în cuburi. Amestecaţi-le cu carnea de miel, ouăle bătute, sare şi piper. Dacă aluatul de foietaj este congelat va trebui decongelat în frigider, cu câteva ore înainte! Nu îl forţaţi la microunde sau altă sursă de căldură! Întindeţi aluatul pe masa de lucru, presăraţi puţină făină pe el şi puneţi-l într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină. Aranjaţi astfel încât să acopere uniform pereţii tăvii, dar să rămână suficient aluat pentru a acoperi drobul la suprafaţă. Puneţi jumătate din compoziţia de drob, aşezaţi ouăle fierte pe lungimea tăvii, apoi restul de compoziţie. Închideţi aluatul de foietaj pe suprafaţa drobului, înţepaţi din loc în loc cu o furculiţă. Ungeţi cu ou. Introduceţi tava în cuptorul preîncălzit timp de 40 de minute la foc mediu.

 

6. Drob de miel din Bihor

Ingrediente: Măruntaie de miel, 5 sau 6 ouă, o felie de pâine, pătrunjel verde, mărar verde, ceapă verde, 5-6 căţei usturoi, sare, piper, pastă de ardei

 

Mod de preparare:

 

Măruntaiele se spală bine, se scurg de apă şi se taie bucăţele. 3-4 ouă le punem la fiert. Ceapa şi usturoiul se curăţă şi se taie mărunt. Pătrunjelul şi mărarul se toacă mărunt iar felia de pâine se pune la înmuiat în puţin lapte. Ceapa o punem la călit în puţin ulei. Adăugăm plămânul prima dată, ca sa iasă aerul din el apoi celelalte organe tăiate mai puţin ficatul. Adăugăm sare piper şi pasta de ardei şi lăsăm să se călească toate. Dacă este nevoie se poate adăuga 1/2 căniţă cu apă. După ce sunt gata preparate le lăsăm putin sa se raceasca , apoi le dam prin masina de tocat carne, impreuna cu ficatul crud, felia de paine stoarsa bine, patrunjelul si mararul verde si usturoiul. Le amestecam bine pe toate cu doua oua crude. Intr-o forma rotunda sau de chec se pune praporul de la miel( pe care l-am tinut pina acum in apa rece) pe peretii laterali ,adaugam 1/2 din compozitie, punem ouale fierte si decojite apoi cealalta 1/2 de compozitie . Partile ramase ale praporului le punem peste compozitia drobului si dam la cuptor pina se face o crusta deasupra. Lasam sa se raceasca si apoi putem felia drobul care se poate servi cald sau rece …

 

7. Drob de miel cu ouă de prepeliţă

Ingrediente: Măruntaiele de la miel, 500 de g ficăţei de pui, 2 legături de ceapă verde, 1 legătură de usturoi verde, 1-2 legaturi mărar verde, 2 oua, 2-3 linguri pesmet, 1 prapur, putin unt, vegeta de casa, 2-3 linguri ulei, sare, piper proaspat macinat, 14 oua de prepelita, Organele bine spalate le taiem cubulete. Ceapa verde si usturoiul curatate le tocam marunt. Mararul si patrunjelul verde le tocam, de asemenea, marunt.

 

Se încinge uleiul în cratiţa în care vom sota ceapa verde. Adăugam apoi usturoiul tocat şi măruntaiele tăiate mărunt. Asezonam şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Dacă e cazul adaugăm 1/2 cană apa. Dupa 20 de minute, cand organele sunt aproape fierte adaugăm ficatul şi lăsăm să se înnăbuşă la foc mic acoperit, alături de celelalte organe. Fierbem ouăle de prepeliţă 7 minute, le ţinem 1 minut în apă rece apoi le cojim. După ce organele sunt gata şi s-au răcit puţin, le mixăm sau le dăm prin maşină de tocat. Adăugam verdeţurile tocate, cele 2 ouă întregi, pesmetul, vegeta de casa .Dacă este necesar mai asezonăm. Amestecam bine compoziţia să se omogenizeze bine. O forma de guguluf o ungem cu unt apoi aşezam în ea prapurul ce a stat în apă rece pâna acum. Răsturnăm 1/2 din compozitia de măruntaie, aşezăm ouăle de prepeliţă roata, roata , apoi punem restul compoziţiei şi acoperim cu marginile praporului. Dăm forma la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C cam 30-40 de minute până se aureşte deasupra.

 

8. Drob de miel în foi de plăcintă

Ingrediente: o jumătate de pachet de foi de plăcintă, un kilogram organe de miel, două cepe verzi, două,trei fire de usturoi verde, o mână de pătrunjel, foi de dafin, piper boabe, piper,sare, ghimbir, două ouă, 100 grame pesmet, ulei/untură.

 

Mod de preparare drob de miel in foi de placinta:

 

Spălaţi bine organele de miel în apă rece şi apoi tăiaţi-le bucaţi mai mici. Puneţi la fiert organele de miel şi adăugati câteva frunze de dafin şi boabe de piper. După ce carnea e fiarta o scoateţi din apă, o lasati să se răcească şi apoi o tocaţi mărunt folosind maşina de tocat carne sau robotul. În pasta rezultata adaugati ceapa verde, ustoriul verde şi pătrunjelul tocate mărunt. Bateti bine ouale si adăugaţi-le în compoziţie. Puneţi şi pesmetul si amestecati totul bine ca să se omogenizeze pasta rezultată. Adăugati sare, piper şi praf de ghimbir dupa gust. Ungeti o tava cu putina grăsime(ulei/untură) şi adăugati trei, patru foi de placinta pe fundul acesteia. Împărţiţi cantitatea de pastă de carne în două. O parte o intindeţi peste foile din tava apoi aşezati alte patru foi (unse in prealabil cu ulei) peste ea după care puneţi şi restul de pasta şi înca un strat de foi de plăcinta, la fel, unse cu ulei. Tăiati cu un cuţit ascutit placinta pe lungime si apoi pe latime formând nişte patrate. Dati tava la cuptor la 190 de grade timp de aproximativ 40-45 de minute.

 

9. Reţetă drob de miel italienesc

Ingrediente:

 

măruntaie de miel, prapur, 500 g burtă de vită fâşii, 5 căţei de usturoi, 1 linguriţă de cimbru uscat, 3 ouă fierte tari tăiate, 100 g brânză de oaie rasă, 1 legătură pătrunjel verde tocat, o cutie de roşii decojite, 3-4 fire ceapă verde, ulei, sare si piper.

 

Mod de preparare

 

Prăjeşti în ulei de măsline burta fiartă şi apoi toci fin măruntaiele. Căleşti două fire de ceapă tocată mărunt. Amesteci într-un castron măruntaiele, brânza, pătrunjelul, usturoiul zdrobit, ceapa, burta. întinzi prapurul (ţinut câteva ore în apă cu sare şi oţet), apoi pui compoziţia. Deasupra, pui ouăle fierte şi tăiate. Strângi bine prapurul formând un rulou, astfel încât încheierea să vină dedesubt. Pui ruloul într-o tavă. Căleşti roşiile decojite cu cimbru sau oregano, sare şi piper şi torni peste drob. Adaugi restul de ceapă tocată mărunt, acoperi tava cu folie şi o dai la cuptor pentru 1 oră şi jumătate. Scoţi folia şi mai laşi drobul 10 minute în cuptor ca să se rumenească.

 

10. Reţetă drob de miel cu lobodă

Ingrediente:

 

măruntaie de miel: inima, splină, ficat, rinichi, plămâni, o mână, două ciuperci (opţional), 2-3 cepe uscate, câteva legături de ceapă verde, 1-2 legături de usturoi verde, loboda fragedă, mărar şi pătrunjel, 2 ouă, 2 linguri unt, sare, piper

 

Mod de preparare

 

Măruntaiele (şi ciupercile, dacă sunt) se spala bine şi se opăresc iute în apă clocotită sărată, să se strângă. Se pun apoi la fiert, în apă rece, puţin sărată, vreo 20 de minute de la primul clocot. Se scot, se scurg bine şi se lasa să se răcească, apoi se toacă, din cuţit, cât mai mărunt.

 

Se toacă şi ceapă uscată, se pune la călit în unt, dar numai atât cât să îşi schimbe culoarea. Se stinge cu puţină apă şi se adăugă tocătură, timp de cca. 10 minute. Luaţi tigaia de pe foc şi lăsaţi întreaga compoziţie să se răcească. Dacă vi se pare prea apoasa, puneţi-o puţin la scurs într-o strecurătoare. Ouăle se bat cu un praf de sare şi piper. Ceapă verde precum şi celelalte verdeţuri se toacă mărunt şi se amestecă cu tocătură.

 

Se pregăteşte o formă de chec; se unge uşor cu unt sau ulei şi se tapetează cu prapurele spălat şi curăţat în prealabil. Se adăugă jumătate din compoziţia de drob, ouă fierte întregi şi cealaltă jumătate de compoziţie. Se acoperă cu prapure, se unge cu puţin ulei şi se dă la cuptor încins, la foc potrivit timp de 25-30 de minute, potrivit apropotv.ro. Se serveşte cu caş proaspăt, ridichi, ceapă verde, roşii, etc.

 

Sursa: libertatea.ro

Comentarii Facebook