Duminica 22 Decembrie

România, în criză de medici de familie: 450 de localități nu au deloc. „E un risc major de colaps a medicinei de familie”


Este criză de medici în toată Europa. Deficitul de personal din spital se apropie de două milioane, iar statele occidentale caută doctori de bine pregătiți, înclusiv în România. Au început o campanie de recrutare a celor mai buni medici, în condițiile în care țara noastră se confruntă deja cu o lipsă acută de personal medical. În aproape 450 de comune nu esxistă nici măcar un medic de familie. 

Îs multe boli și dacă nu-i medic, ce faci? Mai luăm noi medicamente așa după gândul nostru, dar nu e ca și când îți recomandă medicul”, spune o bătrânică în vârstă de 84 de ani. 

Pentru a ajunge la cel mai apropiat medic de familie, oamenii din zonele rurale are trebuie să meargăă 10 kilometri sau chiar 20 până la cel mai apropiat cabinet medical. O situație de genul acesta este regăsită în comuna Groși din județul Maramureș. Medicul de familie din localitate a plecat la oraș, iar disenasarul stă cu lacătul pe ușă pentru că nu s-a găsit încă înlocuitor. 

Avem dispensar, avem toate condițiile, dar ce să facem? Asta este. Nu ar trebui sa fie așa situația ca să nu vină cineva să servească oamenii care sunt bolnavi, care au probleme”, explică un localnic, potrivit Digi24. 

450 de localități din România nu au medic de familie 

Potrivit datelor de la Colegiul Medicilor, în jur de 450 de localități din România nu au medic de familie. Mai grav este că dintre ei 10.000 de medici de familie din țară, jumătate au peste 61 de ani și în scurt timp vor ieși la pensie. Iar înlocuitori sunt din ce în ce mai puțin. Mulți sunt atrași în continuare de țările din Occident, care la rândul lor au deficit mare de personal. În acest context, Colegiul Medicilor a cerut suplimentarea numărului de locuri de la rezidențiat pentru medicina de familie, după ce anul acesta au fost scoase la concurs doar 321 de locuri.

2,2% din medicii de familie au sub 35 de ani. În 10 ani nu vom mai avea medicină de familie decât în centrele universitare. Există un risc major de colaps a medicinei de familie. Practic este o problemă de strategie națională”, a explicat președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu. 

Cu o lipsă acută de medici se confruntă și spitalele de urgență, acolo unde ar mai fi nevoie de aproape 500 de cadre medicale, dar și secțiile ATI.


Comentarii Facebook