Duminica 22 Decembrie

S-a deschis Spitalul Transilvania, cea mai modernă unitate din vestul țării. Prof. dr. Ștefan Florian: Angiograful de aici ne e vital - VIDEO


Spitalul Transilvania a fost inaugurat oficial vineri, 14 octombrie, la Cluj-Napoca, în prezența Excelenței Sale domnul Uffe Balslev, ambasadorul Regatului Danemarcei în România. Având o echipă medicală de excepție și cu un cadru ultramodern pentru gestionarea cu succes a problemelor de sănătate, acest proiect urmărește excelența medicală și prioritizarea pacientului în orice situație. Spitalul Transilvania își propune să fie un nou reper în sănătate, un standard de calitate și de respect față de pacienți și aparținători!

Acționarii societății Centrul Medical Transilvania, d-na si d-nul dr. Khaled Arif și-au dorit extinderea activității prin inițierea unui proiect de anvergură ce s-a materializat odată cu semnarea în iunie 2018 a contractului de finanțare în cadrul PROGRAMULUI OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE pentru proiectul ”CENTRU DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE PRIVIND DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL ACCIDENTELOR VASCULARE CEREBRALE”. Implementarea acestui centru de cercetare pentru urgențe neurovasculare, aliniat la standardele europene, s-a realizat în cadrul unui spital complet dotat și organizat conform normelor sanitare în vigoare.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 45 milioane lei, din care 13.522.462,00 lei au fost asigurați, pentru înființarea centrului de cercetare, prin cofinanțare de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Data de 14 octombrie reprezintă o bornă importantă în sistemul de sănătate clujean, dar și în cel românesc, deoarece Spitalul Transilvania are dotările și specialiștii necesari pentru a se remarca în domeniu și pentru a deveni alegerea numărul 1 a pacienților care apreciază serviciile medicale de calitate superioară.

Managerul general al Spitalului Transilvania, Petru Șușca, are încredere că, în cadrul acestui spital, se vor regăsi cele mai moderne soluții pentru a trata un spectru cât mai larg de patologii: ”Am decis ca, în ziua deschiderii Spitalului Transilvania, să venim cu formula completă: aparatură de ultimă generație, medici care fac performanță și care vin cu experiență vastă în domeniile lor de activitate și un circuit integrat oferit tuturor pacienților. Astfel pacienții au la dispoziție o gamă completă de servicii medicale asigurate prin: cabinete de specialitate, laborator de analize medicale, laborator de imagistică (CT, RX, RMN 3 Tesla), Angiograf biplan, Bloc operator, Recuperare medicală, inclusiv ambulanțe pentru transport de tip B1/B2. În ceea ce privește specialitățile chirurgicale, pacienții vor avea acces la cei mai buni specialiști din ariile de Neurochirurgie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, Chirurgie toracică, Otorinolaringologie, Chirurgie generală, Ginecologie și Ortopedie-traumatologie.

Ne dorim ca Spitalul Transilvania să fie un punct de reper în sănătate și un loc în care pacienții și aparținătorii să vină cu încredere și cu speranță de mai bine”, a declarat Petru Șușcă.

Toată aparatura medicală este furnizată de Philips România. La inaugurare a participat și Șerban Isopescu, lider al diviziei dedicate soluțiilor și echipamentelor medicale, Philips România. ”Este o onoare pentru noi, Philips, să fim partenerul și furnizorul de încredere al echipamentelor și soluțiilor medicale din Spitalul Transilvania.

Face parte din angajamentul nostru să răspundem așteptărilor de performanță clinică din prezent și să oferim tehnologie medicală de ultimă generație, care să sprijine îmbunătățirea productivității, îmbunătățirea experienței pacientului și a personalului medical. Avem convingerea că Spitalul Transilvania va fi un reper al sănătății pentru România, un spital digitalizat, cu un centru de cercetare și dezvoltare performant și un bun angajator pentru tinerii noștri medici. Suntem onorați să punem la dispoziția acestora echipamentele noastre medicale și, împreună, să facem viața mai bună pentru pacienții din România”, a declarat Șerban Isopescu.

Prof. Dr. Ștefan Florian: Spitalul Transilvania dispune de un angiograf, echipament unic în Transilvania

Viziunea pe termen lung a inițiatorilor acestui proiect ambițios, proiect care s-a materializat și care a devenit Spitalul Transilvania, este de a oferi o altă percepție asupra sistemului de sănătate, una în care să domine respectul în relația cadru medical - pacient, dar și atingerea unor rezultate bune cu ajutorul aparaturii medicale de ultimă generație și a specialiștilor care fac acum parte din această echipă inovatoare.

În cadrul Compartimentului angiografie și radiologie intervențională, se va utiliza angiograful biplan Phillips Azurion 7, unic în Transilvania.

În ceea ce privește aparatul RMN, Spitalul Transilvania a achiziționat un Phillips Ingenia 3T, cu aplicații avansate pentru a răspunde celor mai dificile provocări din domeniul sănătății. 

Spitalul Transilvania mai pune la dispoziția pacienților o suită complexă de echipamente medicale dintre care menționăm: un aparat RX Phillips Dura Diagnost F30, un ecograf Doppler Philips Affiniti 50. De asemenea, Laboratorul de analize medicale a fost echipat și dotat pentru a putea servisa pacienții în cele mai bune condiții. 

Blocul operator este organizat conform ordinului 914/2006, fiind dotat la cele mai înalte standarde, având în structura sa două săli de operație, iar compartimentul ATI este multifuncțional, organizat conform OMS 1500/2009, având un număr de 8 paturi, dintre care 2 paturi SPA și 6 paturi TI (4 aseptici, 2 septici).

Unul dintre specialiștii de primă mână în neurochirurgia intervențională, prof. dr. Ioan-Ștefan Florian, va opera la acest spital. Prof. Florian, medic primar neurochirurg, Preşedinte al Euroacademiei Multidisciplinaria Neurotraumatologica, a declarat că ”Spitalul Transilvania este o investiție pentru sănătate ce oferă o șansă în plus pacienților. Pentru neurochirurgie reprezintă un mare avantaj existența angiografului, echipament pentru care eu personal mă zbat să îl achiziționăm la Cluj-Napoca de 20 ani. Plasarea lui pe același palier cu sălile de operație permite intervenții cerebrovasculare complexe, fapt care diferențiază, în mod semnificativ, Spitalul Transilvania de toate celelalte unități de profil din regiune, chiar și din țară”.

Echipa Neurochirurgicală condusă de profesorul Ștefan Florian face parte dintr-o echipă multidisciplinară formată din radiologi, radiologi intervenționiști, oto-rino-laringologi, neurologi, cardiologi, chirurgi generaliști și chirurgi vasculari, printre alții.

Conducerea Spitalului Transilvania a mai precizat că adoptarea procedurilor de Radiologie Intervențională este o prioritate la momentul actual. În viitorul apropiat vom începe efectuarea terapiei endovasculare, atât pentru patologiile cerebrovasculare cât și pentru cele vasculare periferice. Vom putea aplica metoda de tratament endovascular în regim de urgență imediat ce constituim echipa antrenată în acest sens, în așa fel încât să nu se piardă nicio secundă prețioasă. În momentul în care vom colabora și cu CNAS vom accesa programe naționale, în așa fel încât, în momentul în care pornim programul stroke, absolut toți pacienții care se adresează spitalului nostru să poată beneficia simultan de aceste servicii, indiferent de statut sau complexitate.

Spitalul Transilvania, one-stop shop medical

Având disponibile 44 de paturi, cu tehnologii și aparatură de ultimă generație, dar și cu investiții masive în dotări și într-o echipă medicală competentă, acest spital își propune să devină un one stop-shop medical. 

Spitalul Transilvania oferă pacienților un circuit complet atunci când au o problemă de sănătate, într-un mediu conform cu standardele europene și beneficiind de asistența unor specialiști de top în medicină. 

Cu o viziune complexă și cu dorința de a reconfigura percepția asupra sistemului de sănătate, echipa din spatele Spitalului Transilvania este promotoarea încrederii în serviciile medicale de calitate și a transparenței totale. 

Comentarii Facebook