Miercuri 18 Decembrie

S-a descoperit o genă care scade riscul de deces cauzat de COVID-19. Câți europeni au această „genă minune”


Cercetătorii de la Universitatea Duisburg-Essen din vestul Germaniei au descoperit, în urma unui studiu, o genă care scade riscul de deces cauzat de COVID-19.

Gena descoperită de savanții germani ar scădea riscul de deces cu 35%. În cadrul studiului au fost monitorizați 1.570 de pacienți care au fost infectați cu SARS-Cov-2 între 11 martie 2020 și 30 iunie 2021, au precizat luni, 1 august, reprezentanții universității. 

Dintre participanţii la studiu, 205 (13%) au prezentat doar simptome uşoare, 760 (48%) au fost internaţi în spitale, iar 292 (19%) au fost internaţi în secţii de terapie intensivă. O cincime, adică 313 (20%) dintre pacienţii monitorizaţi în cadrul acestui studiu au murit.

GNB3TT, sau „gena minune”

Gena care a făcut ca rezultatul fatal al bolii să fie mai puțin probabil se numește GNB3TT, o variantă pe care ar avea-o în jur de 10% din populația Europei. GNB3 este o genă care decodează aşa-numitele proteine G, importante pentru mai multe procese din organism. Gena GNB3 „cauzează o activare a celulelor imunitare”, a explicat unul dintre autorii studiului, Birte Mohlendick, informează DPA, potrivit Agerpres.

Această reacţie mai rapidă a sistemului imunitar „ar putea să explice motivul pentru care riscul de deces este atât de mult redus în cazul oamenilor care deţin această genă”, a adăugat cercetătoarea germană. Autorii studiului au ajuns totodată la concluzia că faptul de a fi tânăr şi absenţa unor boli preexistente, precum diabetul, îmbunătăţesc considerabil şansele unei persoane de a supravieţui infecţiei COVID-19.

Noua variantă Omicron, care a apărut în toamna anului 2021, nu a fost inclusă în acest studiu, ce a fost publicat în revista Frontiers in Genetics.


Comentarii Facebook