Duminica 22 Decembrie

STUDIU - Noile subvariante Omicron pot păcăli imunitatea dată de infectarea anterioară cu boala, dar persoanele vaccinate sunt ferite de pericol


Două noi subvariante ale variantei Omicron a coronavirusului se pot sustrage anticorpilor generați în urma infectării anterioare suficient de bine pentru a declanșa un nou val, însă sunt mult mai puțin capabile să reziste în sângele persoanelor vaccinate împotriva coronavirusului, au constatat oamenii de știință din Africa de Sud, potrivit Reuters. 

Cercetători de la mai multe instituţii au analizat sub-variantele BA.4 şi BA.5 ale Omicron - pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) le-a adăugat luna trecută pe lista celor aflate sub monitorizare.

În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au prelevat probe de sânge de la 39 de participanţi infectaţi cu Omicron anterior, când această variantă a apărut pentru prima dată, la sfârşitul anului trecut.

Cincisprezece participanţi erau vaccinaţi, opt cu vaccinul produs de Pfizer, şapte cu cel produs de Johnson & Johnson, în timp ce restul de 24 nu erau vaccinaţi.

Lotul vaccinat a prezentat o capacitate de neutralizare de aproximativ cinci ori mai mare și ar trebui să fie mai bine protejat”, se arată într-o variantă de pre-publicare a studiului, dată publicității în acest weekend. 

În cazul persoanelor nevaccinate, a fost constatată o scădere de aproape opt ori a producției de anticorpi în cazul expunerii la subvariantele BA.4 și BA.5 comparativ cu subvarianta BA.1 a Omicron. Probele de sânge prelevate de la presoanele vaccinate au prezentat o scădere de tro ori. 

Pe baza sustragerii de la neutralizare, BA.4 şi BA.5 au potenţialul de a conduce la un nou val de infectări”, se arată în studiu, notează agerpres.ro


Comentarii Facebook