Duminica 22 Decembrie

Tot mai multe internări în terapie intensivă. Gheorghiță: Posibil să avem 1.600 de infectări pe zi în septembrie


Numărul cazurilor grave de Covid-19 a crescut cu 20 în ultimele 24 de ore, interval de timp în care au fost înregistrate peste 500 de îmbolnăviri. Este o situație ca acum trei luni, a declarat la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiță. El a spus că această creștere era anticipată și că este foarte probabil ca numărul infectărilor să ajungă în a doua parte a lunii septembrie la 1.600.

Se anticipa această creștere, am transmis că din estimări, având în vedere implementarea relaxărilor și faptul că varianta Delta devine dominantă există această probabilitate de creștere. Considerăm că e foarte probabil să ajungem la final de august la peste 900 de cazuri pe zi și în septembrie, a doua parte, peste 1500 - 1600 de cazuri", a spus Gheorghiță.

Medicul, care este coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a subliniat că indicatorul legat de severitatea cazurilor de Covid-19 este cel important, de care trebuie să se țină cont și a subliniat că doar prin vaccinare se poate obține o protecție mai bună față de formele severe de boală.

Gheorghiță: Valul 4 este al nevaccinaților

Medicul a afirmat că în România sunt încă foarte multe persoane ezitante la vaccinare, "comportament care nu e de câteva luni, ci de ani și ani de zile".

Gheorghiță a afirmat că informarea medicală și prezentarea informațiilor pe înțelesul fiecăruia reprezintă elementul central al demersului de comunicare. El a adăugat că mesajul trebuie adaptat și  transmis de persoane care se bucură de încredere - preoții, cadrele didactice, polițiștii, primarul.

În ceea ce privește începerea anului școlar, medicul a subliniat că școala trebuie să înceapă fizic: „Nu mai putem să ne permitem încă un an în care copiii să stea acasă, s-a pierdut suficient de mult. Trebuie să facem un efort ca în acest an copiii noștri să meargă la școală."

Comentarii Facebook