Trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi de la Cluj-Napoca în Polonia


Trei pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transportaţi, marţi seară, cu o aeronavă militară, de la Cluj-Napoca la Lodz, în Polonia. Este vorba despre doi pacienţi care erau internaţi în UPU din Cluj-Napoca şi unul din Iaşi. Până în prezent, 47 de pacienţi au fost transferaţi în secţii ATI din străinătate.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat marţi, 26 octombrie, din Baza 90 Transport Aerian din Bucureşti, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Cluj-Napoca – Łódź (Polonia) a trei pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Alţi 3 pacienţi cu COVID-19 sunt transferaţi în această seară în Polonia, la Łódź. Este vorba despre 2 pacienţi care au fost internaţi în unităţi de primiri urgenţe din Cluj şi un alt pacient din Iaşi care a fost transportat cu elicopterul până la Cluj-Napoca. Toţi pacienţii se află în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă”, a detaliat Ministerul Sănătăţii.Până în prezent, au fost transferate în unităţi medicale din afara ţării un număr 47 persoane care au nevoie de asistenţă medicală în secţii ATI.

Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj.

Aeronava a decolat din Cluj-Napoca în jurul orei 20.30.


Comentarii Facebook