Sambata 21 Decembrie

Trei săptămâni în comă, după ce s-a lovit cu capul de colțul băncii la școală. Elevul are nevoie de ajutor - FOTO


Înfășurat în zeci de fire și conectat la aparate, un băiețel de numai 8 ani se agață cu determinare de fiecare secundă de viață. Mama îl veghează neîncetat de pe marginea patului. Femeia se roagă și crede că Darius va învinge boala ce i-a furat zâmbetul de copil: tumoră malignă pe creier.

Totul a început cu o căzătură nefericită la școală, când un alt copil, i-a tras în joacă scaunul de sub picioare. Darius s-a lovit atunci cu capul de colțul băncii. Au urmat trei săptămâni de investigații medicale, timp în care băiatul se văita de dureri de cap și stări de vomă. Într-o zi a căzut din picioare la școală. Preluat de ambulanță, Darius a fost supus de urgență unui examen Computer Tomograf. Rezultatul i-a determinat pe medicii din Brașov să solicite de urgență un elicopter și să-l transfere la București unde a fost operat pe creier. 

Au urmat zile de coșmar atât pentru băiețel, cât și pentru familia sa. După intervenția chirurgicală Darius a intrat în comă. Creierul lui a fost inundat cu lichid, ceea ce îi provoca repetate convulsii. În momentul în care medicii au reușit să îl stabilizeze părinții au decis să îl transfere într-o clinică din Turcia.

Unknown-1.jpegUnknown-2.jpegUnknown-3.jpeg

Nu vă imaginați ce e în inima unei mame. Cum aș putea să vă descriu durerea ce mă sfâșie zilnic, frica ce mă cuprinde când mă gândesc că aș putea să îl pierd? Copilul meu, care ar trebui să se teamă doar de întunericul de sub pat, se luptă pentru fiecare respirație. Sufletul meu ca mama este distrus. Am intrat în depresie. Am probleme cu inima, am făcut și un AVC, iau medicamente cu pumnul. Uneori leșin, dar mă ridic de fiecare dată pentru Darius și pentru frățiorii lui care îl așteaptă să se întoarcă acasă, să se joace din nou împreună, ” ne-a mărturisit printre suspine Alexandra Novăcescu, mama lui Darius.  

Răpuși de problemele medicale ale copilului lor, dar și de grijile financiare ce derivă din această situație, părinții lui Darius au apelat la Asociația Salvează o inimă.

Tratamentul administrat aici în Turcia începe să dea rezultate. Costurile financiare sunt însă enorme. Eu și soțul suntem fermieri. Am cheltuit deja tot ce aveam: bani adunați cu sudoarea frunții, împrumutați de la rude, prieteni ori din credite. Resursele financiare sunt pe cale să se epuizeze, dar noi nu putem să-l abandonăm pe Darius”. Este strigătul de ajutor al unei mame care nu concepe să renunțe la șansa copilului ei de a supraviețui.

”Darius are nevoie de fiecare dintre noi, de inimile noastre unite și de forța noastră colectivă. O sumă semnificativă de peste 36.000€ îl desparte pe Darius de șansa la o viață normală. Este o luptă costisitoare, dar nu este doar despre bani, este despre alegerea de a fi alături de un copil care are nevoie de noi toți”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/darius-novacescu/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

CIF: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca: Banca Transilvania Botoșani

Să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele: DARIUS NOVACESCU

Comentarii Facebook