Duminica 22 Decembrie

Un lot întreg de sticle de ulei, retras de pe rafturile unor hipermarketuri din Cluj-Napoca. Uleiul conține un alergen nedeclarat


Un lot întreg de ulei a fost scos de pe rafturile hipermarketurilor din Cluj-Napoca, după ce s-a descoperit că în conținutul acestuia există un  alergen nedeclarat. 

ANSVSA a anunțat că Auchan România a inițiat procedura de rechemare a unui produs, iar motivul retragerii este un „alergen nedeclarat”. 

Este vorba despre un ulei de susan, în compoziția căruia s-a găsit un alergen care ar putea fi nociv sănătății. Reprezentanții lanțului de supermarketuri spun că doar produsul în cauză și anumite loturi sunt afectate de această retragere de pe rafturi. 

ulei susan retras.jpg

Persoanele care au achiziționat produsul având datele de identificare respective (EAN, lot și data de expirare) sunt rugate să nu îl consume și să il returneze la Serviciul Clienți din magazinul de la care l-au achiziționat, urmând să li se returneze contravaloarea acestuia. Prezentarea bonului fiscal nu este necesară”, a anunțat ANSVSA. 

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniențe cauzate de acest incident. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au mai adăugat reprezentanții ANSVSA. 

Produsul a fost retras de pe rafturi din următoarele hipermarketuri din Cluj-Napoca:

  • Auchan Cluj Nord, Bd Muncii, nr 1-3, Cluj Napoca, Jud.Cluj;
  •  Auchan Cluj Mall, Str Al. Vaida Voevod, nr 53-55 , Iulius Mall, Cluj Napoca.

Comentarii Facebook