Duminica 22 Decembrie

Un medic ardelean refuză ”atențiile”: ”Nu mă mai jigniți! Dumnezeu mi-a dat întotdeauna mai mult înapoi. El știe de ce!”


Un medic gastroenterolog din Satu Mare se roagă de pacienți să nu mai vină cu atenții, pentru că el își face meseria cu dedicație și este plătit pentru asta. 

Cristian Costea, medic gastroenterolog la Spitalul Județean Satu Mare, lucrează și la o clinică privată, dar nu vrea să mai audă de ”cadourile” la plic sau la plasă, cu care vin pacienții. Medicul Costea este foarte iubit și efectuează intervenții inovatoare, fiind renumit în toată țara.

Pe aceasta cale mă alătur initiativei recente a  unor colegi și VĂ ROG, NU mă mai jigniți oferindu-mi orice fel de bun, de la bani, la ciocolată, carne, ouă, țuică (și aveți imaginație bogată), după ce v-am văzut pe dumneavoastră ca pacient sau pe cineva din familia dumneavoastră, indiferent unde în sistemul de stat sau privat! După cum bine stiți tratamentul și investigatiile în Spitalul de stat sunt GRATUITE și în sistemul privat le plătiți la adevărata lor valoare de cele mai multe ori, deci nu îi nevoie să mai fiți și  “atenți”!!

E ANORMAL, IMORAL, AMORAL, ILEGAL, IAR LEGEA ESTE UNA PENTRU TOȚI!!

Este mult de discutat… vina este in ambele tabere și a celor care dau și a celor care primesc… cred însă că ne putem vindeca… că putem ierta trecutul și construi un viitor mai bun impreuna! 

AM CONȘTIINȚĂ și îmi fac meseria așa cum am jurat și visat… iubesc ceea ce fac, dar va rog nu mă obligați sa urlu pe coridoare, să vă dau afară, să mă rog de voi să vă luați lucrurile acasă! 

Am tot ce îmi trebuie și, dacă nu am, o să muncesc și mai mult ca să am ceea ce îmi doresc, la fel ca voi toți! Știu ce înseamnă să nu ai (chiar știu!!!) și am început să cunosc și ce înseamnă să ai! Dacă fac anumite proceduri și la Clinica privată și nu vi le pun să le plătiți nu trebuie să vă simțiți datori… Spuneți un “Mulțumesc” și îmi este suficient… Dumnezeu mi-a dat întotdeauna mai mult înapoi… El știe de ce!!

Mai bine insistați pentru servicii mai bune, pentru condiții mai bune atât pentru noi cât și pentru voi, pentru aparate mai performante…. Multumiți cu “Mulțumesc” 

TREBUIE SĂ SPUNEȚI STOP!", a fost mesajul tânărului medic.

Comentarii Facebook