Miercuri 25 Decembrie

Urmează un al șaptelea val COVID-19? Ce zice Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila


România ar putea fi lovită la toamnă de al șaptelea val COVID-19, avertizează ministrul sănătății, Alexandru Rafila, în condițiile în care în prezent își face tot mai simțită prezența al șaselea val de infecții, în care varianta BA.5 a Omicron continuă să fie dominantă.

Luni, 1 august, autoritățile au anunțat peste 5.000 de cazuri în 24 de ore, iar în spitale, situația este tot mai dificilă: aproape 4.200 de pacienți sunt internați, iar dintre aceștia 633 sunt copii. La terapie intensivă sunt peste 260 de bolnavi.

Sunt multe cazuri, dar nu sunt așa de grave

5202 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore. Menţinem acelaşi procent de 20% de persoane care se reinfectează într-un interval de timp mai mare de 90 de zile. În ceea ce priveşte gradul de ocupare al secţiilor de spital - al paturilor alocate infecţiilor cu noul coronavirus - am ajuns la un procent de 17,18 la sută, iar la terapie intensivă sunt internate 263 de persoane, reprezentând un procent de 14,69 la sută. Creşterea este mai rapidă la numărul de persoane internate, puţin mai lentă la cazurile internate în secţiile de terapie intensivă, ceea ce indică mai degrabă o severitate mai redusă a tulpinilor circulante”, a arătat Alexandru Rafila.

El a anunțat că în ultima săptămână au fost raportate 149 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, aproape de trei ori mai mult decât cu o săptămână în urmă. „Aici este o creştere care este importantă, de la 47 la 149 de decese, care nu este neaşteptată, pentru că odată cu înregistrarea unui salt al numărului de cazuri, apare şi o creştere a numărului de decese. (...) Ne aşteptăm ca în perioada următoare acest indicator să crească în continuare”, a spus ministrul.

Numărul cazurilor a stagnat în ultimele zile, dar „nu ne putem culca pe o ureche”

În ceea ce priveşte rata de pozitivitate a testelor de diagnostic, aceasta a continuat să crească, dar se constată o încetinire a curbei de creștere. „În ciuda unei aprecieri, în urmă cu o săptămână, că s-ar putea să atingem în această săptămână 70.000 de cazuri, 10.000 de cazuri pe zi, nu s-a întâmplat. Probabil că săptămâna viitoare, dar dacă lucrurile evoluează favorabil, poate n-o să atingem niciodacă 70.000. Dar e evidentă încetinirea creșterii și ne-am bucura să fie și susținută, nu doar o întâmplare statistică”, a comentat ministrul sănătății.

Există probabilitatea unui nou val la început de toamnă?

Întrebat dacă vede o încetinirea a valului de infectări până la toamnă, ministrul a precizat că se așteaptă la o încetinire și o stabilizarea la jumătatea lunii august.

„În toamnă, e posibil să mai existe - și n-aș vrea să facem speculații, dar toată lumea menționează posibilitatea existenței unui nou val pandemic, spre sfârșitul anului, dacă una dintre tulpinile modificate care se transmite și mai ușor devine dominantă. Aceasta este ciclicitatea acestei infecții, ne-am obișnuit cu ea. Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susținută. Important este să nu avem cazuri grave și să oferim oamenilor asistență medicală ambulatorie și acces la antivirale în valurile pandemice”, a subliniat ministrul sănătății. 

Întrebat dacă valul 7 ar fi posibil spre finalul acestui an, Alexandru Rafila a spus: „E posibil și un val 7, dar nu vreau să speriem lumea, n-are niciun fel e rost. Trebuie să fim echilibrați. Important este să nu avem victime sau să fie cât mai puține”, a menționat ministrul sănătății.


Comentarii Facebook