Duminica 22 Decembrie

Vaccinarea cu doza a treia începe marți în România. Numărul infectărilor a explodat


Mâine începe vaccinarea cu doza a treia, dar pentru cei care au şase luni de la a doua doză. Gradul de alertă este extrem de ridicat la noi în ţară, după ce numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 a explodat în ultimele zile. 

Medicii de familie şi specialiştii atenţionează că România ar putea să ajungă ca Italia în primul val al pandemiei, asta deşi în prezent există vaccinul care poate proteja de boală.

Sistemul sanitar din România este copleșit de numărul uriaș de bolnavi COVID

 Mulți dintre cei care se infectează cu SARS-CoV-2 ajung în ultimul moment la spital când uneori este prea târziu.

Unităţile de Primiri Urgenţe sunt copleşite, iar curţile spitalelor sunt pline de pacienţi care aşteaptă la cozi uriaşe. Din cauza lipsei de locuri, bolnavii sunt transferaţi cu elicopterele de la un spital la altul.

Accesul, permis tuturor celor care au 6 luni de la administrarea dozei a doua

Membrii CNCAV au hotărât miercuri, în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.

Administrarea dozei a treia este recomandată persoanelor vulnerabile, cele peste 65 de ani, cu boli cronice, personal din centrele medico-sociale, persoanelor cu risc mare de expunere, angajați din sănătate și învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală”, au transmis reprezentanții CNCAV.

Conform acestora, doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel”, a mai transmis CNCAV.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.


Comentarii Facebook