Duminica 22 Decembrie

Se reiau lucrările pe FAIMOSUL drum Răchițele - Prislop - Ic Ponor

 

Consiliul Județean Cluj va relua lucrările pe drumul turistic Răchițele - Prislop - Ic Ponor, proiect abandonat din 2013. 

 

Proiectul întrerupt în urmă cu 2 ani va fi reluat, cel mai probabil, la începutul lunii iunie a acestui an, după expirarea termenului de depunerea constestațiilor, respectiv 2 iunie 2015. Licitația a fost câștigată de Asocierea Drumuri și Poduri Județene Cluj SA - SC Cridov SRL, cu o propunere financiară de 13.324.190,24 lei, fără TVA. 

 

Vicepreședintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, a asigurat echipa RAADPP Cluj de tot sprijinul său în derularea investiției în zona turistică Răchițele - Prislop - Ic Ponor.

 

Directorul general al RAADPP Cluj, Mircea Avram, a declarat că lucrările pot fi finalizate înainte de termen și că va exista un control strict din punct de vedere cantitativ și calitativ al fiecărei etape din acest proiect, prin prezența zilnică a specialiștilor regiei la fața locului. 

 

Lucrările vor viza sectoarele de drum: DJ 108C de la km 61+830 până la km 78+400 şi DJ 763 de la km 35+130 până la 39+060. Valoarea totală estimată este de 18.211.662,00 lei, fără TVA.

 

Finanțarea investiției este asigurată prin Programul Operațional Regional (POR), din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul central de stat şi bugetul propriu. Costurile neeligibile vor fi acoperite de Consiliul Județean Cluj.

 

Echipa de implementare a proiectului este asigurată de Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj.

 

Firmele interesate de execuția proiectului care au depus oferte pentru licitația electronică: SC Construct Perom SRL, Asocierea SC Magenta Construcţii & Infrastructură SRL - Societatea de Construcţii ”Napoca” SA, SC Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări Cluj, Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA - SC Cridov  SRL, SC Viarom Construct SA.

 

Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect rest de execuţie lucrări pentru obiectivul ”Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele - Prislop - Ic Ponor” este cea depusă de ofertantul Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA - SC Cridov  SRL, cu o propunere financiară de 13.324.190,24 lei, fără TVA.

Comentarii Facebook