Duminica 22 Decembrie

10.000 de studenți ”boboci” la UBB Cluj. S-a deschis noul an universitar

 

Universitatea Babeş-Bolyai a deschis marţi, 30 septembrie 2014, noul an universitar pentru un număr de 9.549 de studenţi în anul I. 

 

Numărul bobocilor din acest an este în creştere cu aproape 2% faţă de anul trecut. Dintre proaspeţii studenţi, 4.850 vor ocupa locurile bugetate la învăţământ cu frecvenţă, 25 vor studia pe locurile special repartizate pentru reprezentanţii comunităţii rrome, 15 sunt studenţi din  Republica Moldova, iar 3.450 au fost admişi pe locuri cu taxă. Alţi 1.249 de studenţi vor urma cursurile formei de învăţământ la distanţă. 

 

Începând de ieri, 29 septembrie, fiecare facultate din cadrul UBB şi liniile de studiu maghiară și germană își organizează ceremonii de deschidere ale noului an universitar.

 

UBB a fost şi este un motor de dezvoltare al municipiului Cluj-Napoca, al Transilvaniei şi României, un factor de echilibru şi progres; valenţele multiculturale ale UBB sunt mai vizibile şi mai importante ca oricând, având în vedere situaţia geopolitică actuală”, a declarat academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, cu ocazia ceremoniei de deschidere a anului universitar 2014-2015.

Comentarii Facebook