Duminica 22 Decembrie

138 de clujeni vaccinați peste rând la Școala Iuliu Hațieganu. Explicația: Au rămas doze nefolosite


138 de oameni au fost vaccinați peste rând la centrul de vaccinare de la Școala ”Iuliu Hațieganu” din Mănăștur. 

Acești oameni ar fi trebuit să fie vaccinați numai în etapa a treia care nici nu a început încă, lucru care ridică semne de întrebare. 

Peste 13% dintre cei vaccinați în centrul de la această școală nu ar fi avut cum să fie vaccinați în mod legal, pentru că se încadrează în etapa a treia de imunizare. Ministrul Sănătății a făcut publice datele, iar Guvernul a declanșat un control. 

În centrul de vaccinare deschis la școala generală "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, în perioada 1-5 martie s-au vaccinat în total 849 de persoane, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății. 138 ar fi trebuit să aștepte până în aprilie, dar au fost vaccinate peste rând în locul unor oameni care aveau dreptul. 

În 1 martie s-au vaccinat aici 16 persoane eligibile în etapa a III-a a campaniei de vaccinare, pe 2 martie 33 persoane, pe 3 martie 16 persoane, pe 4 martie 18 persoane, iar pe 5 martie, 23 de persoane.

Premierul Florin Cîțu afirma, ieri, că a cerut autorităților care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19 să le permită să se vaccineze și persoanelor din etapa a treia, cel puțin în zonele cu un număr mare de îmbolnăviri, dacă sunt locuri libere și dacă populația din etapa a doua nu vrea să se vaccineze: ”Am cerut ca zonele, cel puţin zonele cum sunt Timişoara, Iaşi sau zonele care sunt carantinate sau unde avem cazuri şi sunt locuri libere, să se permită şi altor persoane. Dacă la Timişoara sunt 20.000 de locuri libere şi cei care sunt în etapa întâi şi etapa a doua nu vor să se vaccineze, atunci să permitem celor din etapa a treia să se vaccineze. Este o nebunie să laşi locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze", a afirmat Florin Cîțu.

La centrul de vaccinare de la școala Iuliu Hațieganu s-au vaccinat numai profesorii din Cluj, dar nu toți s-au prezentat, afirmă reprezentanții Prefecturii Cluj. Așa că în locul acestora au fost chemați pacienți aflați pe listele de back-up, cerute de Ministerul Sănătății. Aceste persoane, de pe listele suplimentare, au cerut să se vaccineze, dar nu au respectat criteriile, fiind totuși luate în evidență, deși ar fi avut dreptul să se vaccineze numai în etapa a treia. 

Comentarii Facebook