Duminica 22 Decembrie

14 clujeni, amendate pentru că vindeau fructe şi legume ilegal!

 

Mai multe persoane au fost prinse de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială în zona Pieţei Mihai Viteazul că vindeau fructe şi legume în mod ilegal.

Cele 14 persoane au fost prinse pe straa Ploieşti, str. Argeş, str. Croitorilor. Aceştia comercializau legume şi fructe pe domeniul public din imediata vecinătate a pieţei agroalimentare, amplasamentul nefiind autorizat şi fără să se deţină documente de provenienţă a mărfurilor.

Cei 14 au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 republicată (1.000 – 1.500 lei), iar marfa comercializată ilegal a fost confiscată. Astfel, au fost confiscate: 72 kg mere, 65 kg nuci, 31,5 kg pere, 7 kg cătină.

Acţiuni de acest gen se vor desfăşura zilnic.

Reamintim faptul ca micii producatori pot utiliza spatiile de vanzare puse la dispozitie de Primarie in cadrul pietelor volante pentru comercializarea recoltei proprii, fara a fi nevoiti sa achite niciun fel de chirie.

Comentarii Facebook