3.000 de clujeni au trecut pe la Bursa locurilor de munca - VEZI FOTO
Circa 3.000 de clujeni au trecut pragul Bursei locurilor de munca organizata la Casa de Cultura a Studentilor. In total au fost oferite 868 de locuri de munca.
Reprezentantii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj au precizat ca din cele 214 firme contactate pentru a participa al eveniment au raspuns invitatiei 55. "Sunt multe societati importante precum Emerson, Tiriac Asigurari, Rottaprint, ACI, dar si firme care asigura cursuri de recalificare. Este vorba despre 6 societati care au primit finantare din fonduri europene si care ofera 36 de cursuri in domenii precum: resurse umane, asigurari, servicii si productie", a declarat purtatorul de cuvant al AJOFM Cluj, Ana Maria Chiciudean.
La Bursa locurilor de munca de la Cluj, firmele au cautat in special muncitori calificati. "Se constata o crestere a cererilor de angajati cu o calificare, pentru ca firmele vor oameni instruiti pe care sa nu mai cheltuie bani si timp pentru ai pregati", a mai spus Ana Maria Chiciudean.
In cele patru ore cat a durat Bursa locurilor de munca, circa 3.000 de clujeni au trecut pe la standurile firmelor participante. Urmatorul eveniment va alea loc in 26 septembrie, cand va fi organizata bursa absolventilor.
0 Comentarii