Duminica 22 Decembrie

30.000 de turiști străini au participat la Untold

 

Poliţiştii de Imigrări au precizat că circa 30.000 de cetățeni strâini au venit la Cluj-Napoca pentru a participa la Untold.

 

Aproximativ 30.000 de cetăţenii străini au petrecut, în acest sfârşit de săptămână, în municipiul Cluj-Napoca, la Untold Festival. Muzica de calitate, bună dispoziţie şi ospitalitatea românilor au fost câteva repere pe care străinii le-au avut în vedere când au ales România. 

 

În acest context, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări–Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj au fost prezenţi la datorie şi au făcut parte din dispozitivul M.A.I., special constituit pentru acest eveniment.

 

Astfel, în cele patru zile de festival, poliţiştii de Imigrări au avut misiunea de a preveni încălcarea normelor legale din domeniul de competenţă. De asemenea, poliţiştii au participat, în sistem integrat, la acţiuni comune alături de celelalte forţe M.A.I., pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și identificarea în regim de urgență a cetățenilor străini, care ar fi putut să comită asemenea fapte, precum și în luarea măsurilor ce se impun în vederea asigurării un climat de siguranţă publică. 

 

Evenimentul a fost tratat cu maximă atenţie din partea inspectorului general al I.G.I., chestor principal de poliție Vasile Viorel, care a mobilizat, pentru această activitate, întreaga resursă umană şi logistică disponibilă a Serviciului pentru Imigrări Cluj. Poliţiştii de Imigrări clujeni au fost o prezenţă activă şi permanentă în zona interioară a festivalului, zonele adiacente, precum și în zona Pieței Unirii acolo unde era amplasată o scenă cu acces liber”, precizează Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

 

Pe durata festivalului nu au fost înregistrate evenimente deosebite comise de către cetățenii străini. La îndeplinirea cu succes a misiunii încredinţate au contribuit atât structurile implicate cât şi locuitorii municipiului Cluj cărora le mulţumim.

Comentarii Facebook