Vineri 22 Noiembrie

5 şoferi amendaţi de Poliţie în centrul Clujului. Nu au respectat regulile de aprovizionare a agenţilor economici

Poliţiştii locali şi cei de la Serviciul Rutier Cluj, au aplicat amenzi pentru nerespectarea condiţiilor privind aprovizionarea agenţilor economici.

Poliţişti din cadrul Serviciului control trafic rutier împreună cu poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au desfăşurat, marţi, 15 ianuarie, o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care efectuează aprovizionarea agenţilor economici din centru oraşului Cluj-Napoca, fără să respecte prevederile în vigoare.

Potrivit prevederilor legale, aprovizionarea este permisă cu condiţia ca autovehiculele să staţioneze pe durata operaţiunii doar în locurile special amenajate şi cu respectarea regulilor de circulaţie, conform legislaţiei în vigoare.

În urma acţiunii desfăşurate de organele de control, au fost aplicate 5 sanţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.300 de lei.








Comentarii Facebook