Duminica 22 Decembrie

65 de persoane din Cluj şi Hunedoara, audiate de DIICOT pentru fraude bancare de 500.000 de euro


Procurorii DIICOT cercetează un număr de 65 de persoane care au obţinut credite bancare cu documente false pe raza judeţului Braşov, marţi dimineaţa fiind realizate în acest caz 36 de percheziţii în Cluj, Braşov, Hunedoara şi Neamţ.
   
Poliţişti ai B.C.C.O. Braşov şi procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, cu sprijinul B.C.C.O. Bucuresti, B.C.C.O. Cluj, S.C.C.O. Deva şi S.C.C.O. Neamt, au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 65 de persoane, specializat în săvârşirea de fraude bancare.

În această dimineaţă, (n.r 28 august) poliţiştii şi procurorii au efectuat 36 de perchezitii domiciliare şi la sediile unor societati comerciale din judetele Braşov, Cluj, Hunedoara şi Neamţ.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov vor fi aduse 65 de persoane în vederea audierii, urmând ca dupa finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale.

Liderii grupului infracţional organizat, suspecţii H. Ioan, C. Nicoleta, A. Ursu şi A. Maria, împreună cu alţi membri ai grupării, sunt suspectaţi că, în perioada 2010-2012, au solicitat şi obţinut, în mod fraudulos, credite de la unitati bancare şi instituţii de credit de pe raza judeţului Braşov.

Creditele au fost obţinute prin prezentarea de documente false - adeverinţe de salariu, fişe fiscale, contracte individuale de muncă, cărţi de muncă, garanţii fictive sau supraevaluate.

Valoarea prejudiciului este estimată la aproximativ 500.000 de euro.

Comentarii Facebook