Duminica 22 Decembrie

A fost găsit doctoratul primarului Emil Boc - FOTO


Doctoratul primarului Emil Boc a fost depistat la Biblioteca Națională a României. 

Adrian Cioroianu, directorul interimar al Bibliotecii Naționale a României, a spus că teza de doctorat în original este publică. 

Acum câteva zile am primit o cerere  referitoare la teza de doctorat a fostului doctorand Emil Boc (actualul primar din Cluj-Napoca)”, a scris Cioroianu.

Deputatul Emanuel Ungureanu a promis 500 de euro celui care va depista teza de doctorat completă a primarului Emil Boc

Deputatul Emanuel Ungureanu a oferit 500 de euro celui care va depista lucrarea de doctorat în original a primarului Emil Boc, nu cartea pe care acesta a scos-o pe baza lucrării, dar care nu conține toată teza. 

Boc a ridicat vocea în aceste zile criticându-l indirect pe colegul său Roman pentru lucrările plagiate și CV-ul mincinos. Domnul Boc este cadru didactic, a primit titlul de doctor în anul 2000, chiar de 1 aprilie, o dată cu semnificații aparte...

Presupun că domnul Boc are o lucrare de doctorat impecabilă, cu care se mândrește și o poate oferi public ca exemplu. Eu am întrebat în stânga și în dreapta și am înțeles că nimeni nu găsește în format fizic sau electronic lucrarea domnului Boc de doctorat. De aceea voi oferi cadou 500 de euro celui/celei care va găsi lucrarea de doctorat a domnului Boc. O voi publica integral. Lucrarea mea de doctorat poate fi găsită la BCU și a fost consultată de mai mulți cetățeni, unii care mă iubesc, alții care nu. Sunt 1000 de pagini de studiat, dar este o lucrare muncită de care sunt mândru. Domnule Boc, vă publicați lucrarea de doctorat? Fiți o pildă pentru mulți. Haideți cu transparența și lecția de moralitate!”, ne-a spus Emanuel Ungureanu, fost deputat de Cluj mutat în circumscripția de la Buzău, după ce a fost executat de colegi.

Boc: Emanuel Ungureanu este un terchea-berchea

Nu accept să-și bată joc cineva de munca mea științifică, datează de dinainte de a intra în politică" a replicat Boc, după cererea deputatului.

Când i-a repetat primarului să prezinte originalul lucrării de doctorat, Emil Boc a răbufnit. ”Nu înțelegeți că e publicată!" a afirmat Boc.

Ungureanu: Nu înțeleg de ce nu scanați teza și să o puneți pe FB?

Boc: Nu permit nimănui să-și bată joc de munca mea, cartea mea este publică, mai sunt exemplare din ea, dacă dorește cineva. A fost verificată de sute de ori, n-a găsit nimeni nicio problemă, nu pot accepta să facem din alb negru.(...) Te rog să-ți vezi de lungul nasului, pentru că în afară de otravă nu ai făcut nimic, un terchea-berchea, ai luat 3% în alegeri cu mine (la alegerile din 2020, când Emanuel Ungureanu a candidat la primăria Clujului)”, a izbucnit Emil Boc, care nu este la prima ieșire necontrolată în ultima vreme.

Analistul politic Mihai Curteanu, despre scandalul lucrării de doctorat a lui Emil Boc: Ce face Ungureanu pentru buzoieni?

Comentarii Facebook