A fost inaugurată strada Bună Ziua în prima zi de libertate, după starera de urgență - FOTO


Strada Bună Ziua a fost redată circulației, după ce lucrările au fost finalizate. 

Proiectul a constat în modernizarea și supralărgirea străzii Bună Ziua și amenajarea sensului giratoriu la intersecția străzilor Trifoiului - Fagului-Măceșului - Bună Ziua.

Strada are o lungime de 1.160 ml, iar valoarea lucrării a fost de 19.758.582,25 Lei + TVA, investiția fiind suportată din fonduri de la bugetul local.

Bună Ziua, după cum știți, era o stradă cu două sensuri, fără trotuare, fără spațiu verde, cu stații de autobuz improvizate și cu o canalizare precară. Astăzi este una dintre cele mai moderne străzi, aș putea spune chiar bulevarde din orașul nostru. Avem 3 benzi, două de urcare și una de coborâre, piste de biciclete de 1,5 metri pe fiecare sens de mers, șase stații de transport în comun, câte 3 pe fiecare parte, inclusiv stații de transport în comun înierbate, cu toate utilitățile introduse în subteran, cu stații de încărcare pentru mașini electrice, cu sistem modern de colectare a apelor pluviale și tot ceea ce presupune practic confort într-un oraș european. Felicit echipa de la RADP, care și-a respectat angajamentul de a termina mai repede această stradă. Termenul inițial era luna iulie. Sperăm să se bucure clujenii de această stradă, inclusiv de cei 64 de arbori cu balot care au fost plantați și care dau aspectul unui cartier așa cum trebuie să fie Bună Ziua. La început, când s-a construit acest cartier, această stradă era doar un fel de centură de ocolire a Clujului, acum a devenit o stradă din interiorul Clujului extrem de importantă”, a precizat primarul Emil Boc.

Tot vineri, 15 mai, a fost finalizată și strada Regele Ferdinand și este în curs de finalizare strada Molnar Piuariu:

Strada Ferdinand face parte din seria celor patru străzi din centrul Clujului care vor fi terminate în integralitate până în 31 iulie anul acesta. Această arteră importantă este redată astăzi circulației, iar strada Molnar Piuariu intră în faza recepției”,  a afirmat primarul Emil Boc.

unnamed (2).jpgunnamed (1).jpgunnamed.jpg

Comentarii Facebook