Duminica 22 Decembrie

A furat un portofel din troleibuzul 6! Un călător l-a prins în flagrant. VEZI ce a URMAT

 

Un hoț din buzunare a încercat să fure din geanta unei femei un portofel, luni, 4 februarie, în jurul orei 16.25. Scena s-a petrecut în troleibuzul numărul 6, dar un călător a intervenit. 

 

La data de 4 februarie, ora 16.25,  poliţiştii Secţiei 4 Cluj-Napoca au identificat pe Nicolae C. de 31 ani, din Cluj-Napoca, care a sustras un portmoneu din geanta unei femei, în timp ce călătoreau cu troleibuzul 6 pe raza municipiului Cluj-Napoca. Suspectul a fost observat de către un martor în timp ce sustrăgea portmoneul care conţinea acte şi bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea.

 

Conform polițiștilor, călătorul a sesizat că hoțul îi sustrage femeii portmoneul și a ”dat alarma”. Mai mulți bărbați au intervenit și l-au imobilizat, până când poliția a apărut la locul faptei. 

 

Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind reținut pentru o perioada de 24 de ore.

Comentarii Facebook