Duminica 22 Decembrie

A început „sezonul petardelor” la Cluj! Locuitorii din Mănăștur sunt disperați: „Se aud bubuituri în pădure de 2-3 săptămâni”


Clujenii par a fi din ce în ce mai nerăbdători când vine vorba de sărbătorile, tradițiile și obiceiurile de iarnă. De câteva săptămâni, locuitorii din cartierul Mănăștur sunt nevoiți să suporte zgomote puternice provocate de petarde și alte materiale pirotehnice, ce vin din zona Bazei Sportive „La Terenuri”. 

Potrivit locuitorilor din cartierul Mănăștur, zgomotul produs de explozia petardelor se aude aproape în fiecare noapte, imediat după lăsarea întunericului. 

Deranjarea liniștii publice. Utilizare de materiale pirotehnice. De aproximativ 2-3 săptămâni, zilnic, în zona Baza Sportivă Terenuri se folosesc petarde, în special după lăsarea nopții. Zgomotul vine din apropierea pădurii/chiar din pădure.”, a semnalat un clujean. 

Deși utilizarea materialelor pirotehnice este reglementată prin lege, mulți cetățeni reclamă lipsa măsurilor eficiente luate de autorități pentru stoparea acestui fenomen care pare să se intensifice odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă și afectează atât liniștea publică, cât și siguranța locuitorilor.

Comentarii Facebook