Duminica 22 Decembrie

A început vaccinarea elevilor. Sorin Cîmpeanu: „Cea mai mare parte dintre ei au peste 18 ani"


În cursul zilei de miercuri, a început vaccinare anti-COVID în rândul elevilor. Prima unitate în care au ajuns dozele anti Covid este un liceu din Deva. Zeci de elevi s-au înscris pe liste şi au așteptat să se imunizeze.

Este o inițiativă a Colegiului Decebal din Deva, s-au vaccinat câteva zeci de elevi. Cea mai mare parte dintre ei au peste 18 ani, pentru că de la 16 la 18 ani, este nevoie ca elevul să fie însoțit de părinte.

Am stabilit cu domnul colonel Gheorhgiță că vom avea o întâlnire pentru a pune la punct la detaliile de vaccinare  a elevilor. Deocamdată, știm foarte bine că nu sunt încă autorizate vaccinurile pentru persoanele cu vârste sub 16 ani.

Probabil că într-o lună, două luni, vom avea autorizate aceste vaccinuri, situație în care, împreună cu coordonatorul campaniei naționale de vaccinare și Ministerul Educației vom vedea care este cea mai bună strategie pentru a oferi această oportunitate elevilor care doresc să se vaccineze. Este nevoie de acordul părintelui și probabil este nevoie și de prezența părinților la momentul vaccinării", a explicat Sorin Cîmpeanu, la Decisiv.

Studenții, revoltați că nu sunt de acord să aibă un test PCR negativ înainte de cursuri

Studenții și-au exprimat dezacordul privind necesitate prezentării unui test PCR pentru COVID-19 înainte de participarea la cursuri și față de vaccinare anti-COVID.

Mai mult decât atât, reprezentanți ai AUR au acuzat autoritățile de discriminare, la momentul la care a apărut inițiativa ca studenții să poarte combinezoane când merg la cursuri.

În învățământul universitar există autonomie universitară. Fiecare universitate își stabilește propriile reguli. Aceste reguli sunt adoptate în senatele universitare. În senatele universitare sunt reprezentați atât profesorii, cât și studenții.

Depinde de fiecare universitate. Am prezentat acest lucru ca fiind o posibilă inițiativă a unei universități. În măsura în care această inițiativă va fi validată la acea universitate, ea va fi în perfectă siguranță, pentru că va reflecta dorința acelei universități, atât studenți, cât și profesori", a explicat ministrul.


Comentarii Facebook