A murit fostul director al Centrului Cultural Francez din Cluj: „Mare iubitor al României și al Clujului, Bernard a străbătut țara în lung și în lat”
A murit Bernard Houliat, fost director al Centrului Cultural Francez din Cluj în perioada 2006-2011. Colegii săi au rămas marcați și transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.
În timpul mandatului său la Cluj, Bernard Houliat a fost un inițiator de proiecte culturale inovatoare, contribuind la îmbogățirea peisajului artistic și intelectual al orașului. A fost un susținător fervent al muzicii baroce și a inițiat evenimente de referință precum Le Printemps des cafés și Festivalul Très Court în România, deschizând noi oportunități pentru dialogul cultural franco-român.
De-a lungul unei cariere impresionante, Bernard Houliat a condus organizația internațională Opération Villages Roumains, fiind apreciat pentru angajamentul său în sprijinul comunităților rurale din România. În semn de recunoaștere pentru activitatea sa excepțională, i-a fost acordată distincția Steaua României în grad de Cavaler de către președintele Emil Constantinescu în anul 1999.
A explorat România în lung și lat
Între 2013 și 2017, Bernard Houliat a continuat să promoveze cultura franceză în estul Europei, aflându-se la conducerea Alianței Franceze din Lviv, Ucraina. În paralel, a continuat să rămână aproape de România, explorând-o în profunzime, de la Bucovina la Dobrogea și din Maramureș până în Delta Dunării. Aceste călătorii i-au inspirat două lucrări de referință: Tsiganes en Roumanie, realizată în colaborare cu fotograful Antoine Schneck, și La Roumanie au petit bonheur, ilustrată de Pierre Soissons. De asemenea, este autorul ghidului turistic Évasion Roumanie, publicat de editura Hachette, precum și al unor numeroase articole dedicate României apărute în presa franceză.
Institutul Francez din România a transmis sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Începând de mâine, o carte de condoleanțe va fi disponibilă la secretariatul Institutului Francez din Cluj-Napoca pentru cei care doresc să își exprime omagiul.
„Cu profundă tristețe am aflat de decesul lui Bernard Houliat, fost director al Centrului Cultural Francez din Cluj între anii 2006 și 2011. Personalitate marcantă în istoria Institutului francez, el a fost inițiatorul unor proiecte memorabile legate de muzica barocă, precum și al unor proiecte inovatoare precum Le Printemps des cafés sau Festivalul Très Court în România. Întreaga echipă a Institutului Francez din România este alături de familia îndoliată și de cei apropiați”, a transmis Institutul Francez din Cluj.
0 Comentarii