Miercuri 18 Decembrie

A murit Radu Crișan, ”sufletul” Muzeului Farmaciei din Cluj

 

Dr. Radu Crișan, specialistul care se confunda cu Muzeul Farmaciei, a decedat.

 

Vă anunţăm cu profundă tristeţe că ieri, 14 februarie 2018, a încetat din viaţă colegul nostru cercetător dr. Radu Crişan, binecunoscut tuturor celor care au trecut pragul Colecţiei de Istorie a Farmaciei şi au avut posibilitatea de a-i aprecia cunoştinţele vaste în domeniu, entuziasmul, umorul fin şi savoarea cu care transforma orice vizită într-o experienţă încântătoare.

 

Dr. Radu Crişan a absolvit studiile superioare la Facultatea de Biologie, specializarea Botanică, în anul 1972 şi a obţinut titlul de doctor în biologie în anul 1999. În perioada 2001-2007 a fost muzeograf în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi apoi cercetător ştiinţific, până în anul 2014. 

 

În toată această perioadă şi-a practicat meseria cu dăruire şi profesionalism, transformând Colecţia de Istorie a Farmaciei într-unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate obiective culturale ale oraşului. 

 

Colegii, prietenii şi toţi cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea!

 

Sit tibi terra levis!”, este mesajul  colegilor, conform Clujul Cultural, singurul portal de cultură din Cluj.

Comentarii Facebook