Sambata 21 Decembrie

A murit Sever Mureșan. Milionarul clujean se afla într-un spital din Franța


Trupul neînsuflețit al lui Sever Mureșan urmează să fie adus în țară, pentru a fi înmormântat la Câmpia Turzii, au precizat pentru Gândul, surse apropiate familiei fostului milionar.

Sever Mureșan a fost internat în stare gravă la Spitalul Militar în iulie anul acesta. Acesta a ajuns  la Secția de Terapie Intensivă, după ce a făcut un AVC, starea sa agravându-se progresiv. 

Fiul și fiica omului de afaceri sunt în Franța și au făcut toate demersurile necesare pentru a-i asigura tatălui lor cea mai bună îngrijire și acces la tratamente în Franța.

A fost cofondator al Băncii Dacia Felix

După evenimentele din Decembrie ’89, Andrei Sever Mureșan a lansat operațiunea „Pâine pentru România”, un proiect realizat prin parteneriatul dintre firmele „Croissant de France Invest” și fabricile de pâine românești „Panegrano” din Cluj, „Plevnei” și „Libertatea” din București, care a condus la crearea societății Paniro SA.

În aceeași perioadă, a fondat Grupul SM Invest, care, cu 50 de filiale și peste 6.000 de angajați, a devenit în 1995 cel mai mare grup privat din România.

Sever Mureșan s-a făcut remarcat inițial ca tenismen profesionist, fiind membru al echipei române de Cupă Davis și primul român care a devenit membru al Association of Tennis Professionals între anii 1970 și 1983.

Ulterior, s-a orientat către afaceri, devenind cofondator al Băncii Dacia Felix în martie 1991, a doua bancă privată din România, care ulterior a intrat în faliment din cauza creditelor neperformante.

Un alt moment notabil din cariera sa a fost organizarea vizitei fostului președinte american George W. Bush în România, la 23 noiembrie 2002.

Comentarii Facebook