Miercuri 25 Decembrie

A sosit prima barză in cuibul de la Vlaha, jud. Cluj. Acesta este monitorizat VIDEO


În cuibul monitorizat video de pa Vlaha a aterizat deja prima barza. Iubitorii păsărilor așteaptă ca în aceste zile sa aterizeze si perechea Berzei.

“În 22 martie, miercuri, la ora 19:29 pe cuibul de berze de la Vlaha a aterizat prima barză a acestui an. Aceasta și-a anunțat sosirea printr-un clămpănit puternic, apoi s-a apucat de îndată de reparațiile necesare cuibului. În următoarele zile vom încerca să identificăm cine este primul sosit”, anunță cei care monitorizează cuibul de la Vlaha.

Cei de la “Păsările Clujului” au scris inca de la începutul lunii martie ca așteaptă berzele pereche sa revină la Vlaha.

Speranța noastră este că perechea de berze a căror viață de zi cu zi o urmărim în direct, pe acest site, încă din 2017, va sosi în curând acasă, în cuibul de berze de la Vlaha. Aceeași pereche, sau o alta? Nu putem ști cu siguranță. Notițe despre berzele din cuib am tot luat încă din 2007, însă abia în ultimii șase ani am avut ocazia să le observăm mai îndeaproape, după ce deasupra cuibului a fost instalată o cameră web, imaginile fiind distribuite și pe internet. 

În ultimii 16 ani, sosirea berzelor a avut loc cel mai devreme la data de 14 martie. Acest lucru s-a întâmplat în 2015. Prima barză a sosit repede și în 2018: la data de 15 martie. În restul anilor, de apariția primei berze ne-am putut bucura mai degrabă spre sfârșitul lunii martie. Uneori, prima barză sosită și-a așteptat perechea doar o zi, dar s-a întâmplat și ca așteptarea să dureze aproape trei luni.

În 2017, pe baza voturilor exprimate de către cei care urmăresc pagina noastră, am decis ca numele femelei să fie Leske, iar cel al masculului, Miska. Ca să fim siguri că în cuib se întorc în fiecare an aceleași două berze – Leske și Miska – ar fi trebuit ca păsările să fi fost inelate. Noi, cei care ținem cuibul sub observație atentă și din apropiere, credem că în ultimii șase ani, în cuibul de berze de la Vlaha s-a aflat, întotdeauna, aceeași Leske, însă femela a întemeiat câte o familie cu cel puțin doi masculi. Indiferent ce berze vor sosi, indiferent cum ar fi, pentru noi va fi vorba, întotdeauna, de Leske și Miska. Ei aparțin de noi, de toți cei care îi așteptăm să se întoarcă și care urmărim cu emoție apariția și eclozarea ouălor, hrănirea și creșterea puilor, primul zbor al acestora. În timp ce le-am tot urmărit viața de zi cu zi, am format, încet-încet, o comunitate.

Leske, Miska, vă așteptăm acasă! Să înceapă cel de-al șaptelea an petrecut împreună!”.

 Video din cuib pe clujbird.ro.

Comentarii Facebook