Sambata 23 Noiembrie

A vrut să fie ”șmecher”, dar l-au prins polițiștii. Ce au descoperit oamenii legii când au tras pe dreapta un șofer de 18 ani



Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un tânăr care s-a urcat la volan fără a deține pemis de conducere.

Tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost prins de polițiști pe drumul Sfântul Ioan.

La data de 7 iulie a.c., ora 01:40, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 4 Poliţie, au depistat un tânăr de 18 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, pe drumul Sfântul Ioan, fără a poseda permis de conducere”, informează IPJ Cluj.

Acesta este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook