Duminica 22 Decembrie

A vrut să scape de lege, dar a fost prins după o zi. Un șofer clujean a lovit un pieton și a fugit de la locul accidentului



Un conducător auto a fost prins de polițiștii clujeni după ce a fugit de la locul unui accident cauzat de el.

Mai exact, pe 9 mai, în jurul orei 21.35, bărbatuk a acroșat o femeie, în vârstă de 44 de ani, pe raza localității Vad, în timp ce aceasta se deplasa pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, care a fost transportat de la Spitalul Municipal Dej pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 46 de ani, din Dej.

Acesta este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fapte prevăzute de Codul penal.

Comentarii Facebook