Duminica 22 Decembrie

Abandonat de prieteni în munți, un tânăr și-a scris CNP-ul pe picior pentru a fi recunoscut dacă moare: „Să se știe cine a fost”


Un tânăr a fost abandonat de prieteni în Munții Făgăraș, iar convins că va muri, acesta și-a scris cu marker pe picior CNP-ul, numele și numărul mașinii, pentru a fi recunoscut ulterior.

Salvamontiștii din Argeș au intervenit într-o acțiune de salvare complicată, pentru a recupera un grup de tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29, necunoscători ai zonei montane unde mergeau pentru prima oară. 

La un moment dat, unul dintre ei nu a mai putut continua, povestește unul dintre salvamontiștii prezenți la caz. Acesta a alertat echipele Salvamont din Argeș care s-au pus imediat în mișcare pentru a-l salva pe cel rămas în urmă. 

„S-a gândit numai la faptul că va muri și nu va mia fi găsit”

În timpul cât a stat singur pe munte, părăsit de colegii de grup, s-a gândit numai la faptul că va muri şi nu va mai fi găsit, îl mănâncă animalele sălbatice, etc. Şi-a scris cu marker pe picior CNP-ul, numele şi numărul de la maşină în speranţa că dacă cineva îl va găsi să ştie cine a fost”, a scris salvamontistul pe pagina sa de Facebook. 

Turistul, abandonat de prieteni pe munte, a început să se simtă rău din cauza epuizării și a decis să rămână pe loc pentru a-și trage sufletul, iar ceilalți au decis să o ia înainte, spunând că îi va prinde el din urmă. 

Oameni buni! Vă rog, nu vă mai puneți viețile în pericol!”, a mai scris salvatorul pe pagina sa de Facebook. 


Comentarii Facebook