Sambata 21 Decembrie

Absolvenții UMF Cluj-Napoca au obținut cele mai bune rezultate la concursul național de rezidențiat


Absolvenții de la UMF Cluj au reușit să obțină cele mai bune rezultate la examenul național de rezidențiat, anunță reprezentanții Universității.

Astfel, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, rezultatele obținute în acest an de candidații la examenul național de intrare în rezidențiat clasează Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”din Cluj-Napoca pe primul loc în topul universităților de profil. 

În ceea ce privește procentul de candidați promovați, atât la nivelul promoției 2020, cât și la nivelul absolvenților din toți anii, care s-au prezentat în 15 noiembrie la examenul de rezidențiat, UMF “Iuliu Hațieganu” se poate mândri cu cea mai mare rată de promovare din întreaga țară, la toate cele trei domenii. Din cei peste 1.600 de candidați înscriși la examen, au promovat:

Medicină - 95,58%

Medicină Dentară - 76,89%

Farmacie - 98,65%

Absolvenții universității clujene nu doar că au promovat examenul în număr foarte mare, dar au avut și cele mai bune rezultate. Astfel, aceștia au obținut cele mai multe punctaje de peste 90%, la toate cele trei domenii: 

Medicină – 25,47% 

Medicină dentară – 8,02% 

Farmacie – 11,35%

Ne bucurăm foarte mult că absolvenții noștri au reușit să obțină rezultate atât de bune la concursul de rezidențiat, în ciuda acestui an dificil și că ne situăm din nou pe primul loc pe țară. Le suntem recunoscători cadrelor didactice care i-au pregătit și îi felicit din toată inima pe noii rezidenți, dorindu-le mult succes în specializarea pe care o vor urma”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Potrivit metodologiei de concurs stabilite de Ministerul Sănătății, punctajul minim de promovare a examenului de rezidențiat a fost de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, respectiv 559 de puncte la Medicină, 526 de puncte la Medicină Dentară și 538 de puncte la Farmacie.

Anul acesta, aproape 12.000 de absolvenţi ai facultăților de medicină și farmacie din întreaga țară au susţinut examenul de rezidențiat pentru unul dintre cele peste 9.100 de locuri scoase la concurs. Dintre acestea, au fost repartizate în jur de 8.600, prin teleconferinţă, în perioada 24-27 noiembrie, pe baza punctajului obținut la examen.

Comentarii Facebook