Duminica 22 Decembrie

ABUZ al Poliției Cluj! Tânăr încătușat și ARESTAT pentru că a trecut strada pe ROȘU. Polițiștii au refuzat legitimarea. Cum îi identificăm? - FOTO

 

UPDATE

 

Conform primelor verificari, polițiștii rutieri care acționau pentru prevenirea accidentelor rutiere au depistat două persoane care traversau neregulamentar strada, pe culoarea roșie a semaforului. Drept urmare, au procedat la legitimarea acestora.


Întrucât bărbatul a refuzat sa se legitimeze, polițiștii i-au adus la cunoștință că urmează a fi condus la sediul unității pentru stabilirea identității acestuia.  Bărbatul s-a opus acestei măsuri, în consecință a fost imobilizat și transportat la sediul unității de poliție.


După stabilirea identității bărbatului, acestuia i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru traversare neregulamentară și refuz de legitimare.


Cealaltă persoană care a fost depistată traversând neregulamentar a fost sancționată contravențional pentru această abatere rutieră, colaborând cu polițiștii.

 

Pentru stabilirea exacta a modului in care au intervenit politistii, au fost dispuse verificari”, precizează Poliția Cluj.

 

------------------- 

Un clujean de 37 de ani a fost încătușat și reținut pentru câteva ore de Poliția Rutieră pentru că a trecut strada pe roșu, susțin polițiștii. Tânărul susține că era miezul nopții și a crezut că e verde.

 

Cazul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 12.30, în zona fostei Fabrici de Bere, pe Calea Mănăștur. Dorin venea cu un taximetru, împreună cu prietena lui, dinspre Mănăștur, iar mașina i-a lăsat în zona trecerii de pietoni de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. ”Am văzut că e verde încă de când eram în mașină, am plătit, după care am coborât și am trecut cu prietena mea. Era noaptea pe la 12.30. O mașină de Poliție, care era parcată în zonă, a pus girofarul și a întors rapid în plină stradă, trecând linia dublă continuă, și din autoturism au coborât trei polițiști. Mi-au cerut actele, dar le-am spus că nu le am pentru că mă duc în club și nu vreau să le pierd. Atunci mi-au cerut CNP -ul. Am zis datele și mi-au spus că nu este bun, dar totul pe un ton agresiv și la pertu. Am zis din nou datele de la CNP și mi-au zis că îmi bat joc de ei. Cel care vorbea cu mine dur i-a zis unuia: ”Adu mă cătușele!” Mi-au zis: ”Vezi că te duc la secție pentru 24 de ore!”. I-am răspuns: ”Dar pentru ce domnule, am trecut strada. E o infracțiune? S-au terminat infractorii de pe străzi și m-ați găsit pe mine?”. Atunci am spus să mă caute după nume, dar au insistat să le dat CNP -ul, iar, la un moment dat, cel care conducea ancheta în stradă i-a zis altuia ”Adu mă cătușele!” și m-au pus în mașină. Nu mi-a venit să cred! Le-am spus în mașină să îmi desprindă cătușele pentru că mi le-au strâns pre tare. Mă durea foarte tare. Mi-au spus: ”Taci din gură!”. Prietena mea a luat taximetrul și m-a urmărit pentru a fi sigură că mă duc la secție. Taximetristul i-a spus că vedeți că polițistul acesta este cel mai al dracului și vă bagă la ultraj dacă spuneți ceva”. Prietena mea a venit să fie sigură că mă duc la secție și nu în ceva pădure să mă bată și să mă lase acolo”, a povestit Dorin.

 

Abia la secția de Poliție a fost amendată și tânăra, pe care inițial polițiștii au neglijat-o complet, având treabă cu celălalt infractor considerat periculos. ”Prietena mea a semnat amenda pe loc și a spus că nu se complică cu ei”, a mai explicat tânărul agresat de polișțisti.

 

La secție am cedat și i-am întrebat dacă s-au terminat infractorii din Cluj și m-au luat pe mine. Nu am mai rezistat. I-am tot întrebat să se legitimeze, dar nu au vrut. Unul dintre ei era al dracului. El m-a întrebat pe mașină, în drum spre secție: ”Te mai distrezi în seara asta?”. I-am spus că bineînțeles. Mi-au dat amendă maximă, de 290 de lei. E prea de tot ce s-a întâmplat. Să pui unui pieton cătușele păentru că a traversat strada. La secție le-am dat CNP -ul și a fost bun. 

 

Eu unuia aș avea ce să îi reproșez. Ceilalți doi i-au ținut isonul, unul dintre ei chiar nu a zis nimic.  Mi-au rupt și ceasul și am urme de la cătușe pe mâini. Le-am spus că mi-au rupt ceasul și mi-au răspuns că am venit cu el rupt. I-am replicat: ”Domnule cum să vin în club cu ceasul rupt?”. Am tot insistat să îmi spună cine sunt ca să știu împotriva cui să mă îndrept. Nu au vrut să îmi dea amenda, ca să văd cine mi-a scris. Nici portarul nu a vrut să îmi zică cum se numește polițistuil. Prietena mea a fost amendată de Pașca Răzvan, un alt polițist din grup”, a mai spus Dorin.

 

Acesta va face plângere împotriva polițiștilor pentru abuz și pentru identificarea lor.

 

În jurul orei 2.30, când a ieșit din secția de poliție de pe strada Albac tânărul a sunat la 112 și a raportat că a fost agresat de polițiști. ”A venit un polițist, care inițial a crezut că eu am condus mașina și am trecut pe roșu. S-a mirat că eu am trecut strada în calitate de pieton, iar polițiștii m-au adus cu cătușele la secție pentru că ei au susținut că trecusem pe roșu, iar eu inistam că era verde. Le-am scris o plângere, dar nu știu cum se numesc cei trei, pentru că au refuzat legitimarea”, a mai adăugat Dorin.

 

Clujeanul încătușat pentru că a trecut strada și a fost dus la secție ca ultimul infractor va face plângere și la Parchet împotriva celor trei polițiști de la rutieră.

 

Doi dintre polițiștii acuzați au fost fotografiați în secția de Poliție. 

Comentarii Facebook