Academicianul Ion Pop împlinește azi 83 de ani! Poetul a fost decanul Facultății de Litere din Cluj


Poetul Ion Pop împlinește astăzi frumoasa vârstă de 83 de ani. 

Deși s-a născut în comuna Mireşu Mare din județul Maramureș, scriitorul s-a mutat în Cluj-Napoca după clasa a 4-a. 

A urmat cursurile Şcoalii Generală „Simion Bărnuţiu’’ din Cluj, iar liceul l-a făcut la „Emil Racoviţă“.

A urmar mai apoi Facultătatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, secţia Română. 

Academicianul este  profesor universitar, poet, critic și istoric literar român.

Timp de 17 ani acesta a fost redactor șef, și mai apoi director, la Echinox, revista de cultură a studenților din Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

De asemenea, tot la UBB a avut și funcția de decan, în cadrul Facultății de Litere.

În perioada 1990-1993 a fost director al Centrului Cultural Român de la Paris. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Academiei Române.

A debutat cu versuri în revista Steaua și editorial cu Propunere pentru o fântână, volum urmat de Biata mea cumințenie, Gramatică târzie, Soarele și uitarea și Amânarea generală.

Foto: Academia Română

Comentarii Facebook