Duminica 22 Decembrie

Accident cu 6 mașini pe strada Clujului! Un polițist a fost lovit cu pumnul, iar șoferul și-a bătut mama - VIDEO

 

Un bărbat din comuna Sic a produs un accident soldat cu 6 mașini avariate, pe strada Clujului, din Gherla. Șoferul a ajuns la Clinica de Psihiatrie. 

 

În noaptea de 21 / 22 iunie, un conducător auto ar fi provocat un accident rutier în urma căruia 6 autovehicule au fost avariate. Acesta se afla sub influenţa alcoolului şi conducea un autoturism care nu avea drept de circulaţie în România. 

 

În jurul orei 01:00, bărbatul de 36 de ani, din comuna Sic, în timp ce conducea autoturismul pe strada Clujului, din Gherla, a intrat în coliziune cu autovehiculul care îl preceda şi pe care l-a proiectat în alte patru vehicule parcate. Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul şi-ar fi agresat mama, o femeie de 54 de ani, din Sic, precum şi angajaţi ai unei staţii peco”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci. 

 

Bărbatul este internat la Spitalul de Psihiatrie Dej. El a refuzat recoltarea probelor biologice.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, lovire sau alte violenţe, precum şi ultraj, bărbatul opunând rezistenţă în momentul imobilizării.

 

Martori ai evenimentului au povestit ca inainte de producerea evenimentului, barbatul oprise la o benzinarie aflata in apropiere, unde si-a agresat mama. Un angajat al bezninariei care a intervenit s-a ales cu un pumn in fata. Apoi soferul a demarat in tromba, si la mica distanta a intrat in coliziune cu autovehiculul Nissan. Soferul a oprit masina la cativa zeci de metri mai in fata si s-a intors pe jos la benzinarie, unde a agresat un politist, pe care l-a lovit cu pumnul in fata.

 

Abia cu spray paralizant a putut fi calmat barbatul de 36 de ani, din Sic. Acesta a fost preluat de un echipaj de politie, scrie Gherla Info.


Comentarii Facebook