Duminica 22 Decembrie

Accident cu muscle-car pe Calea Turzii, din Cluj! A făcut prăpăd la benzinărie - FOTO


Șoferul unei mașini puternice (de genul muscle-car -urilor americane) a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în panoul unei benzinării. Accidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 20.15, anunță Poliția Cluj-Napoca.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 24 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul înspre localitatea Feleacu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în condiții de carosabil umed, părăsind partea carosabilă, ulterior acroșând un panou electric dintr-o stație de carburanți.

În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit și ei la acest accident. La fața locului, echipajele operative au găsit un autoturism avariat, însă din fericire nu au existat victime. Astfel, pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin decuplarea bornelor autoturismului, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. 

La intervenție a luat parte și o ambulanță SAJ.

Comentarii Facebook