Accident cu o victimă în Gheorgheni! Vinovatul a fugit de la locul faptei



Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, duminică seara, în jurul orei 23.18, pe strada Constantin Brâncuşi, la intersecţia cu strada Septimiu Albinii, din Cluj-Napoca.

Conform oamenilor legii, ”un tânăr, de 23 de ani, din judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Brâncuşi, către strada Fagului, în zona intersecţiei cu strada Septimiu Albinii, s-a angajat într-o depăşirea neregulamentară. Astfel, a intrat în coliziune cu vehiculul condus regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers, de un bărbat, de 47 de ani, din Cluj-Napoca”.

In urma impactului, conducătorul auto de 23 de ani a părăsit locul accidentului.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducatorului auto de 47 de ani, care a fost transportat la unitatea medicală pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

Poliţiştii în caută acum pe șoferul de 23 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul penal.

Comentarii Facebook