Accident cu o victimă la sensul giratoriu de la Dezmir. Un șofer ajuns cu mașina în șanț FOTO


Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, vineri după-amiază, la intersecția dintre DN1N și DC80, în zona sensului giratoriu de la Dezmir.

Din primele informații,  un bărbat de 29 de ani, în timp ce mergea cu autoturismul dinspre DC80, a pătruns în sensul griatoriu, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a derapar și a părăsit partea carosabilă, pătrunzând în șanțul de pe marginea drumului.

În urma impactului, un pasager din autoturism a fost rănit ușor, acesta fiind transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind că nu consumase băuturi alcoolice.


Comentarii Facebook