Accident cu patru morți între Huedin și Bologa. O mașină de teren a intrat FRONTAL într-un autocar - VIDEO
Un accident rutier grav a avut loc luni, în jurul orei 14.00, pe DN1 E60, între localitățile Huedin și Bologa.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj este posibil ca cinci persoane să fi rămas încarcerate în urma impactului.
În acest moment se intervine cu două autospeciale de descarcerare și mai multe ambulanțe SMURD.
--------------------------------------
UPDATE 14.40
”Accidentul a avut loc între un autoturism 4x4 și un autocar. În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care două se află în stare foarte gravă, iar celelalte trei se pare că sunt decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
Medicii de pe ambulanțe încearcă să resusciteze victimele, decesul oficial nefiind pronunțat încă.
La fața locului s-au deplasat un echipaj special de descarcerare de la detașamentul de pompieri din Huedin și mai multe ambulanțe.
---------------------------------------
UPDATE 14.50
Conform polițiștilor, șoferul mașinii de teren a intrat pe contrasens direct în autocarul care circula regulamentar.
Coada de mașini se întinde pe câțiva kilometri.
”La data de 06.01.2014, ora 13:18, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe DN1E60, între localităţile Huedin şi Poieni.
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN1 E60 , pe direcţia Huedin - Oradea, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă la dreapta, a părăsit banda sa de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autocar care se deplasa din sens opus.
Accidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, precizează IPJ Cluj.
---------------------
UPDATE 16.35
Potrivit surselor din cadrul Poliției încă una din persoanele implicate în accident a murit la UPU Cluj-Napoca.
22 Comentarii
Cred ca este cam tarziu comentariul, dar na asta e, pe 6 se implineste un an de la acest cumplit accident in care si-au pierdut viata 5 oameeni, Dumnezeu sa ii odihneasca! Intradevar ceva a fost acolo soferul era un om destul de in varsta si din ce spun rudele sofer pe tir, dar la cata experienta a avit acest sofer de tir a gafat. 1. Nu este de vina… Citeste mai departe
Http://SmartUrl.it/RoML
Esti Pasionat de Fotbal ? ... intra Aici: Http://SmartUrl.it/RoML Faci cont, creeaza-ti propria ta echipa de fotbal si dueleaza-te jucand gratuit cu alti Manageri din intreaga lume pentru a castiga Titlul, Cupa, Europa League (SC), chiar Trofeul UEFA Champions League (MLCL)! Poti castiga Bani, Telefoane, Trofee, Diplome,… Citeste mai departe
Http://SmartUrl.it/RoML
Esti Pasionat de Fotbal ? ... intra Aici: Http://SmartUrl.it/RoML Faci cont, creeaza-ti propria ta echipa de fotbal si dueleaza-te jucand gratuit cu alti Manageri din intreaga lume pentru a castiga Titlul, Cupa, Europa League (SC), chiar Trofeul UEFA Champions League (MLCL)! Poti castiga Bani, Telefoane, Trofee, Diplome,… Citeste mai departe
Lucian a zis ca de ce militienii nu isi fac treaba.Dar cand o fac iar nu e bine,suntem nemultumiti.Noi incercam tot timpul sa facem ca ei sa nu-si faca treaba.''Hai sefu sa ne intelegem"sau ,,O dam la pace?" Cine e de fapt vinovatul?
sa traiasca Zoly-Car ca daca nu era el si acum se circula pe o banda !!! alternativ ! cred ca puneau politaii semafoare ca la lucrari ! felicitari Zoly !! ai salvat judetul cluj . Ar trebui ca toti romanii care trec pe linga masina ta sa lase cite un leu pentru ceea ce faci ! Respect
Zozo car, nu Zoly car. Da, e unul din cei mai buni si dotati.
zoly-car
e ZOLI CAR!...
O avut J i i P ,asa se intimpla cu figuranti cu masini tari !!! un prost mai putin !!!
Doamne fere să nu ţi se întîmple şi ţie!!!!!
LKW...avand o astfel de gandire, dai dovada de un singur lucru...esti un prost....
este adevarat conducatorul a circulat pe semne cu viteza fara sa tina cont de cei din masina unul dintre cei decedati este vecinul meu si conduce tiruri de zeci de ani dar a murit din cauza altora asta nu inseamna ca toti sunt vinovati
Mai si ganditi inaite sa comentati
e bine ca se fac biserici si catedrale, de autostrazi nu avem nevoie!
avem nevoie de NATO~BECHTEL
vrem curatenie de la primarie ("primarul e de vina")
vrem multe doar cersind.
nu mai da vina pe nimeni si cuparati o oglinda .
sa ne schimbam noi sa ne facem dreptate hai sa ne unim in armonie si dreptate atunci poate o sa fim multumiti poate ne mai vine in cap sa si muncim nu doar sa cersim
de aceea ne trebuie autostrazi
si daca nu avem autostrazi e obligatoriu sa circulam agresiv, provocand accidente?
”La data de 06.01.2014, ora 13:18, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe DN1E60, între localităţile Huedin şi Poieni"
"Un accident rutier grav a avut loc luni, în jurul orei 14.00, pe DN1 E60, între localitățile Huedin și Bologa."
Stau, citesc si ma crucesc...Politia… Citeste mai departe
nu inteleg care e problema ta?
in jurul orei 14 este si ora 13:18
Kis, probabil ca esti ungur si nu intelegi...
In jurul orei 13 este ora 13.18 ...nu in jurul orei 14. Nu e logic?
Daca nu esti de acord, te invit sa te angajezi la stiridecluj, poate au ceva post la sectia maghiara...
voi cautati nod in papura
eu cred ca tu esti de la sectia rooma