Accident cu un BMW la Urișor, la ieșire din Dej - FOTO
O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au fost alertate, luni dimineața, ca urmare a unui accident rutier care s-a produs pe raza localității Urișor, în jurul orei 7.40.
Conform cercetării la fața locului, șoferul BMW -ului, în vârstă de 21 de ani, din comuna Chiuiești, județul Cluj, a efectuat o depășire neregulamentară și a lovit un autoturism Dacia, condus de un șofer de 24 de ani, din comuna Cășeiu, județul Cluj.
BMW -ul a făcut depășirea în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă” și încălcând marcajul longitudinal continuu.
Autoturismul Dacia făcea virajul la stânga și a fost lovit în plin.
Pompierii sosiți de urgență la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.
Un tânăr de 24 de ani a fost consultat de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital, cu traumatisme la nivelul capului, conștient și cooperant.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor pentru persoanele implicate în accident și au asigurat măsuri pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în eveniment.
21 Comentarii
donez lichid de semnalizare pt BMW
prostii....acum o sa apara la stiri ca vinovat e ala cu dacia ca o facut viraj la stanga fara sa se asigure....
Exe alo, nu ti a pornit baambeul din 2009 azi dimineata? :))
Ai pierdut controlul volanului exe? Iar ai fumat etnobotanice?
@@exe: exe nu are treaba cu etnobotanicele, le baga pe alea serioase.
marca coorvelor si a cocalarilor gen Hopa Kurian.......... .
Baambist de c a at.... Ptr ce nu se interzice acest gen de marca la Cluj? Cat de greu poate fii??
Iar bmw...?...??...
@Marca de tri litere : Scrie in casuta de cautare "BMW" si o sa vezi ca ultimul incident cu BMW vinovat ( VINOVAT ) a fost in 11 octombrie, deci o luna jumate !! De atunci in fiecare zi 5 cu alte marci auto ! Stii matematica de clasa a doua ca sa faci niste calcule...??
Ce-mi plac mie astia prosti ca tine...am de cine ma distra...
::)))::))))))
Romanii sunt prosti de bubuie
@Unu: Asa e... prostule!
@dasdas: raspuns dat de un prost si mai mare..
@txf: bine prostule
Gizăs...!!
A aparut dupa doua luni de absenta marca auto cu cele trei litere magice, in titlu..!! Magice pt niste spalati pe creiere, desigur..!!
De atunci au fost cate cinci zilnic cu alte marci dar nu s-a scris numele masinilor...::))
OK..!!! Cineva ii vrea prosti pe unii cetateni si le spala creierele cu titluri de genu'...
… Citeste mai departe
@exe: Si ce sapun sa folosim pt creier?????
@fsdfs: daca tie spalat nu mai ai nevoie de sapun dibole..!! ba da chiar sunteti prosti ..!! eventual intreaba de un transplant de creier. cica se fac experimente inscriete sa fi primul cobai
@alexutu: ce ma esti frustrat ca toti cocalari nu stiu altceva inafara de bembe? Mai bine dibol cum zici tu decat cocalar cu aia mica si cu bembe
Sa vina exe sa ne zica ce sapun am folosit cand ne-am spalat pe creier
Lasa ca vine boul de exe (sau asd) si ne explica nu stiu ce aberatii cu cei 2 neuroni ai sai, care sunt spalati zilnic, sa luceasca de curatenie, ca oricum saracu alta treaba nu are
Nu trec 2 zile fara bmw. Ieri isi facea careva griji ca in accidentul de pe campului n a fost inplicat bmw si a pus careva poza aiurea... uite acum este