Accident GRAV în Piața Avram Iancu! Ambulanță lovită de un taximetru - Imagini de la locul incidentului VIDEO/FOTO


Un accident grav de circulație a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Piața Avram Iancu.

Conducătorul unei ambulanțe, un bărbat in vârstă de 43 de ani din municipiul Dej, a pătruns in intersecție pe culoarea roșie a semaforului, având in funcțiune semnalele acustice și luminoase. A fost lovit de un taxi care circula regulamentar pe culoarea verde si care era condus de un bărbat de 37 de ani din Cluj-Napoca.

În total șase persoane au fost rănite. Este vorba despre pasagera din taxi, o tânără de 19 ani, rănită grav, iar ceilalți 5 au fost răniți ușor.

In ambulanță se aflau 4 persoane, 1 pacient, medic și asistent medical și conducătorul auto.

ISU Cluj a trimis la acest accident două autospeciale și cinci ambulanțe SMURD și SAJ pentru a gestiona o situație de urgență din Piața Avram Iancu.

Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit o ambulanță răsturnată pe partea laterală, cu pacientul pe care îl transporta prins înăuntrul acesteia, și un alt autoturism avariat, în care erau prinse alte două persoane.

Pompierii au utilizat echipamentele speciale pentru a extrage cele trei persoane fără a le agrava posibilele leziuni și au sprijinit echipajele medicale pentru a le acorda asistența medicală de urgență.

În total au fost consultate de către echipajele medicale șase persoane, din cele două vehicule, care apoi au fost transportate la spital în stare de conștiență și cooperante.

72397123_395342948037233_7186042630571032576_n.jpg72584036_650891095437610_309212962134949888_n.jpg73357311_436763856975415_3743906112701726720_n.jpg74402622_2228552200589807_1914944862940037120_n.jpg74480493_2824601950939275_2866571588369645568_n.jpg

Comentarii Facebook