Duminica 22 Decembrie

Accident grav la Căpușu Mare. Șoferul unei autoutilitare a făcut prăpăd pe drum

 

Un accident grav de circulație soldat cu un rănit grav s-a produs pe raza localității Căpușu Mare. 

 

Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 20:00, pe DN1 E60.

 

Conform primelor cercetări, un bărbat de 27 de ani, din județul Iaşi, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN1E60, din direcţia Oradea - Cluj-Napoca, pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu autovehiculul care circula în fața sa, proiectându-l pe trotuarul aferent sensului de mers opus. Ulterior, autoutilitara a intrat în coliziune cu un autovehicul staționat în afara părții carosabile, oprindu-se în gardul unui imobil din zonă.

 

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 63 de ani, din comuna Căpușu Mare, care se afla în autovehiculul staționat.

 

Pagubele materiale au fost estimate la circa 22.000 de lei.

Comentarii Facebook